SUA | 12 agenți de spionaj ruși, inculpați pentru piraterie informatică împotriva candidatei Hillary Clinton, la alegerile din 2016
-
14 Iulie 2018 07:47
Doisprezece agenți ai serviciilor de informații ale Rusiei au fost inculpați pentru piratarea calculatoarelor Partidului Democrat american înaintea scrutinului prezidențial din SUA din noiembrie 2016, a comunicat vineri Departamentul Justiției, potrivit AFP.
Inculpații, toți membri ai serviciului de informații al armatei ruse (GRU), sunt acuzați că ''au conspirat în mod intenționat (...) pentru a obține acces neautorizat în calculatoarele unor persoane sau entități americane implicate în alegerile prezidențiale americane, a fura documente din aceste calculatoare și a organiza publicarea acestor documente pentru a se amesteca în alegeri'', indică actul de inculpare.
Anunțul Departamentului Justiției intervine cu trei zile înaintea întâlnirii pe care președintele american Donald Trump o va avea cu omologul său rus, Vladimir Putin, la Helsinki, și la care cei doi ar urma să abordeze și acuzațiile de ingerință a Rusiei.
Inculpările celor 12 ruși au fost cerute de procurorul special Robert Mueller, care anchetează presupusa imixtiune rusă în alegerile câștigate de candidatul republican Donald Trump.
Moscova este acuzată că a orchestrat operațiunile de piraterie informatică prin care au fost sustrase și publicate mii de emailuri ale unor responsabili ai Partidului Democrat, bruind astfel mesajul candidatei Hillary Clinton.
Treisprezece cetățeni ruși și trei firme din această țară au fost deja inculpați de procurorul special, care i-a acuzat că au întreprins pe rețelele sociale o campanie de destabilizare a candidatei democrate înaintea scrutinului.
Kremlinul a respins toate acuzațiile.