STUDIU | Unul din 10 moldoveni care muncea peste hotare a fost nevoit să revină acasă după ce și-a pierdut locul de muncă din cauza pandemiei de COVID-19

  • 29 Decembrie 2020 12:55
STUDIU | Unul din 10 moldoveni care muncea peste hotare a fost nevoit să revină acasă după ce și-a pierdut locul de muncă din cauza pandemiei de COVID-19

Unul din 10 moldoveni care muncea peste hotare a fost nevoit să revină acasă după ce și-a pierdut locul de muncă din cauza pandemiei de COVID-19, arată un studiu realizat de Biroul Național de Statistică.

Astfel, potrivit studiului, citat de Ziarul Național, circa 9,8% din gospodăriile cu membri peste hotare au menționat că cel puțin un membru al acestora s-a întors de peste hotare din cauza că a pierdut locul de muncă. Alte 13,3% din gospodăriile cu membri peste hotare au declarat că membrii acestora au avut dificultăți să se întoarcă în țară.

De asemenea, 61% dintre gospodării, membrii cărora au planificat călătorii peste hotare, au menționat că au fost nevoiți să le amâne.

Potrivit aceleiași cercetări, circa 23,5% din gospodării au avut venituri din remitențe, iar aproape 5% au declarat reducerea sau pierderea remitențelor de peste hotare.

Tags

Alte Noutati

LIVE: Colecția de Jazz cu Daniela Nicolae
Meteo Chișinău
18,93
Nori împrăștiați
Umiditate:88 %
Vint:1,78 m/s
Wed
19
Thu
20
Fri
21
Sat
21
Sun
22
Arhivă Radio Chișinău