STUDIU | Semnal de alarmă privind topirea banchizelor tras de cercetători după o expediție de 389 de zile la Polul Nord
-
12 Octombrie 2020 10:21
După un an de explorare a Arcticii, cea mai de amploare expediție realizată până în prezent la Polul Nord revine luni în Germania și trage un semnal de alarmă asupra topirii banchizelor ca urmare a încălzirii globale, relatează AFP, preluat de Agerpres.
După 389 de zile petrecute pe mare, spărgătorul de gheață Polarstern al institutului german Alfred-Wegener urmează să revină luni în portul Bremerhaven din nord-vestul Germaniei, la ora locală 8:30 (6:30 GMT).
Din cauza pandemiei de coronavirus, evenimentele programate pentru sfârșitul acestei lungi călătorii au fost limitate, însă o conferință de presă va fi organizată în jurul prânzului.
Atmosfera din cadrul expediției internaționale MOSAIC este departe de a fi euforică deoarece oamenii de știință au reușit să înțeleagă amploarea schimbărilor climatice în vastul Ocean Arctic. ''Am privit cum dispar banchizele în timpul verii'', a explicat pentru AFP liderul expediției, Markus Rex, contactat prin satelit pe navă.
Pentru acest climatolog și fizician, concluzia este clară: "dacă schimbările climatice continuă astfel, atunci în câteva decenii vom avea o zonă arctică fără gheață în timpul verii".
''Impresionant''
În timpul ieșirilor pe banchiză pentru a efectuarea măsurătorilor sau prelevarea unor probe, întreaga expediție a putut observa această evoluție a situației pe care cercetătorul o descrie drept ''impresionantă''.
''Direct la Polul Nord, am descoperit (vara) gheață topită, subțire, sfărâmicioasă'', a povestit Rex evocând totodată ''suprafețe cu apă lichidă cât se putea vedea cu ochii, până la linia orizontului''.
Un diagnostic confirmat de observațiile satelitare americane, care au dezvăluit că în timpul verii gheața s-a topit până la al doilea cel mai redus nivel înregistrat până în prezent, după 2012.
În timpul iernii, când timp de câteva luni în această regiune este noapte absolută, oamenii de știință au măsurat, de asemenea, temperaturi mult mai ridicate în comparație cu cele înregistrate în urmă cu câteva decenii în aceeași perioadă.
În total, câteva sute de experți și oameni de știință din douăzeci de țări diferite au participat la această expediție, lucrând în ture pe nava care a plutit odată cu ghețurile purtate de curentul polar care se deplasează de la est în Oceanul Arctic.
Pentru efectuarea cercetărilor a fost stabilită o tabără, ancorată pe o banchiză și alcătuită din patru stații științifice, pe o rază de până la 40 de kilometri în jurul navei.
Experții au colectat peste 150 de terabiți de date, precum și numeroase eșantioane de gheață și apă.
Cercetătorii promit să furnizeze informații valoroase pentru a înțelege ''procesele complexe'' care au loc la Polul Nord și care conduc la o încălzire globală mai accelerată în această regiune decât în restul lumii.
''Descoperire''
Timp de un an, oamenii de știință au putut observa peste o sută de parametri. Acest lucru a permis ''o descoperire în înțelegerea sistemului climatic arctic'', a declarat Markus Rex.
Misiunea, cu un buget de 140 de milioane de euro, a studiat atmosfera, oceanul, suprafețele înghețate și ecosistemul pentru a colecta date cu ajutorul cărora se va evalua impactul schimbărilor climatice.
Foto: (c) ESTHER HORVATH ALFRED WEGENER INSTITUT HANDOUT / EPA
Analiza completă până la publicarea în jurnale științifice ar trebui să dureze un an sau doi, notează AFP.
Scopul este de a dezvolta modele de prognoză climatică pentru a determina cum vor arăta valurile de căldură, ploile abundente sau furtunile peste 20, 50 sau 100 de ani.
''Pentru a construi modele climatice avem nevoie de observații in situ'', a declarat pentru AFP Radiance Calmer, specialistă în științe atmosferice la Universitatea din Colorado, Statele Unite. Ea a stat din iunie până în septembrie pe Polarstern.
De la plecarea navei germane de cercetare din Tromso, Norvegia, la 20 septembrie 2019, oamenii de știință s-au confruntat cu lungi perioade de noapte absolută în care temperaturile au scăzut până la -39,5 grade Celsius și au fost vizitați de circa douăzeci de urși polari.