Foreign Service Institute (FSI), aflat în Arlington, un oraș din statul Virginia, reprezintă principalul furnizor pentru guvernul Statelor Unite de cursuri de pregătire în domeniul afacerilor externe, oferind oficialilor americani și cursuri de limbi străine.

FSI, principala organizație furnizoare pentru Departamentul de Stat american a unor astfel de cursuri, este locul în care diplomații studiază limbile de care vor avea nevoie atunci când vor fi distribuiți în diverse posturi în cadrul ambasadelor. Institutul mizează pe o abordare foarte practică în domeniul predării cursurilor de limbi străine, grupându-le în cinci categorii, în funcție doar de durata de învățare a acestora.

Harta întocmită de experții de la FSI analizează dificultatea limbilor europene. Institutul oferă cursuri doar pentru acele limbi care sunt necesare în domeniul diplomatic. Acesta este motivul pentru care pe hartă apar și câteva mici zone hașurate în gri.

Astfel, la sediul FSI din Arlington nu există cursuri de bască (zona de la granița franco-spaniolă), bretonă (în vestul Franței), galeză (vestul Marii Britanii), scoțiană și irlandeză. În țările în care sunt vorbite aceste limbi minoritare, diplomații americani se vor exprima în spaniolă, franceză respectiv engleză.

Engleza este o limbă de "categorie 0" (culoarea roz pe hartă), fapt ce înseamnă că americanii trebuie să se exprime fluent atunci când o vorbesc. Engleza este limba oficială în Irlanda și Marea Britanie, dar și în Malta (deși este colorată în gri pe hartă, întrucât această țară are ca limbă oficială și malteza, ce are la bază araba siciliană, și este singura limbă semitică ce deține statut oficial în Uniunea Europeană).

Limbile din "categoria I" (colorate în roșu pe hartă) sunt cele mai ușoare pentru vorbitorii de engleză, care ar trebui să poată să le învețe și să le vorbească fluent în aproximativ 24 de săptămâni (mai puțin de jumătate de an în cadrul unor cursuri intensive).

În această categorie sunt incluse atât limbile germanice (olandeză, daneză, norvegiană, suedeză), cât și cele romanice (franceză, spaniolă, portugheză, italiană, română). Acest lucru poate să pară bizar, întrucât engleza este mai apropiată de primul grup decât de al doilea.

Totuși, istoria specială a englezei contează foarte mult, întrucât această limbă este puternic influențată de franceză (și latină), în special în privința vocabularului. Potrivit unui studiu recent, numărul de cuvinte latine și franțuzești din engleză este mai mare decât cel al cuvintelor de origine germanică (29% respectiv 26%).

Germana, pe de altă parte, împarte multe cuvinte din vocabularul ei de bază cu engleza, dar, potrivit FSI, este o limbă de "categoria II" (hașurată în portocaliu pe hartă) — ceea ce înseamnă că un vorbitor de engleză are nevoie de 30 de săptămâni de cursuri intensive pentru a putea să stăpânească fluent scrisul și vorbitul în această limbă.

Această descoperire pare să infirme însă experiențele lingvistice ale lui Mark Twain, care a scris următorul text: "Studiile mele filologice m-au făcut să ajung la concluzia că o persoană talentată va învăța engleza (scrierea de bază și pronunția) în 30 de ore, franceza în 30 de zile și germana în 30 de ani. Pare evident că cea din urmă trebuie să fie simplificată și reparată. Dacă va rămâne așa cum este, va fi pusă cu blândețe în rândul limbilor moarte, pentru că doar morții dispun de atât de mult timp pentru a o învăța".

Așadar, de ce este germana mai dificilă decât olandeza — care este deja o limbă înrudită direct cu germana — sau chiar decât româna, care provine dintr-o cu totul altă familie de limbi?

Pentru că, în pofida dimensiunii extinse a înrudirii vocabularului german cu cel englez, gramatica germană este mult mai complexă decât cea olandeză și română — și chiar decât însăși gramatica engleză.

De exemplu, substantivele germane au trei genuri — masculin, feminin și neutru. Împărțirea lor nu este întotdeauna logică. "Der Mann" este masculin și "die Frau" este feminin, însă "das Madchen" ("fată) este de genul netru. Și, la fel ca latina, germana are mai multe cazuri — "des Mannes" ("al bărbatului" — Genitiv), "zu der Frau" ("femeii" — Dativ) etc. FSI notează și alte dificultăți majore ale gramaticii germane: conjugarea verbelor, ordinea cuvintelor și prefixele detașabile.

Totuși, germana este mult mai ușoară în comparație cu limbile europene din "categoria IV" (colorate în verde) — în principal, toate limbile slavice (rusă, belarusă, ucraineană, poloneză, cehă, slovacă, slovenă, croată, bosniacă, sârbă, macedoneană, bulgară), două dintre cele trei limbi baltice (lituaniană și letonă), dar și greacă, albaneză, turcă și islandeză.

Ultimele patru sunt complet ininteligibile între ele, la fel cum sunt limbile baltice și familiile de limbi slavice în raport cu toate celelalte, însă împărtășesc același nivel de dificultate.

Potrivit FSI, vorbitorii de engleză au nevoie de aproximativ 10 luni (44 de săptămâni) de cursuri intensive pentru a învăța oricare dintre aceste limbi.

Se poate însă și mai rău de atât. Dacă sunteți un diplomat american staționat în Ungaria, Finlanda sau Estonia, va trebui să vă descurcați cu asteriscul plasat în spatele limbilor din "categoria IV *". El marchează faptul că aceste limbi nu sunt chiar din "categoria IV", dar sunt totuși mai dificil de învățat decât, de exemplu, islandeza și greaca. Vorbitorii de engleză vor avea nevoie de aproape un an de cursuri intensive pentru a învăța finlandeza, estona și ungara.

Nu există limbi de "categoria V" în Europa, însă zonele colorate în albastru pe hartă indică locurile în care acestea sunt vorbite: araba este vorbită, de exemplu, în Maroc, Algeria și Tunisia, în partea de sud a hărții. O bună învățare a limbii arabe necesită cel puțin 88 de săptămâni de cursuri zilnice.

De ce este însă araba mai greu de învățat decât turca? Niciuna dintre ele nu este înrudită cu engleza. Turca are totuși o ortografie mai ușoară (în alfabet latin, spre deosebire de arabă), un sistem al cazurilor substantivelor mai puțin complicat și declinări extrem de regulate ale verbelor — toți acești factori se diferențiază de cei din limba arabă.

Nu există limbi de "categoria III" în Europa, însă sistemul creat de FSI nu se oprește la granițele Europei.

—Singura altă limbă de "categoria I" din afara Europei este afrikaans, o limbă derivată din olandeză și care este vorbită în sudul Africii.

— Germana este singura limbă de "categoria II" din sistemul creat de FSI. Indoneziana, malaysiana și swahili sunt celelalte trei limbi din "categoria III".

—Ebraica, hindi și birmaneza sunt câteva exemple de limbi non-europene din "categoria IV". Mongola, thailandeza și vietnameza sunt limbi de categoria "IV *".

—Singurele alte limbi din "categoria V" în afară de arabă sunt cantoneza, mandarina, coreeana și japoneza (ultima dintre ele fiind deținătoare a unui asterisc, care îi sporește gradul de dificultate).

Ținând cont de aceste eforturi, de ce ar dori un vorbitor de engleză — chiar și un diplomat — să învețe o limbă străină? Nu vorbește deja toată lumea engleza în zilele noastre?

Într-adevăr, engleza este destul de răspândită în lume, însă nu peste tot. Vorbirea în limba locală — sau măcar o exprimare decentă într-o limbă locală — aduce bunăvoința localnicilor și poate să deschidă anumite uși care, altfel, ar rămâne închise.

Un alt motiv este faptul că vorbitorii doar de engleză ar putea fi dezavantajați chiar și atunci când toți ceilalți participanți la o reuniune vorbesc engleza. Potrivit unui articol publicat recent de BBC, vorbitorii nativi de engleză sunt cei mai slabi comunicatori din lume. Fiind monolingvi, ei sunt mai puțin înzestrați cu capacitatea de a detecta subtilitățile și variațiile unei limbi decât vorbitorii non-nativi de engleză.

Acei vorbitori non-nativi vor fi mai puțin fluenți în argou, jocuri de cuvinte și referințe culturale specifice, pe care le vor evita mai des decât anglofonii monolingvi. De fapt, ei sunt mai buni în utilizarea englezei ca "lingua franca" decât vorbitorii nativi de engleză.

De asemenea, învățarea unor limbi străine reprezintă un bun exercițiu pentru creier și oferă cursanților posibilitatea de a cunoaște alte culturi. Există și un proverb pe această temă: "Cât de multe limbi vorbești, de atâtea ori ești om".

Citatul original, provenind din latină, este acesta: "Quot linguas calles, tot homines vales". Citatul a fost atribuit împăratului Charles V (1500-1558), care a rămas celebru în istorie și pentru următoarea frază: "Vorbesc în latină cu Dumnezeu, în italiană cu femeile, în franceză cu bărbații și în germană cu calul meu".