STUDIU | Jumătate de milion din cetățenii R.Moldova apți de muncă sunt plecați peste hotare
-
22 Februarie 2017 13:40
Jumătate de milion dintre cetățenii Republicii Moldova cu vârsta cuprinsă între 15 și 59 de ani, adică populația aptă de muncă, se află peste hotare. Iar circa o treime dintre tineri nu sunt încadrați nici în câmpul muncii, nici la studii.
Datele au fost prezentate, miercuri, 22 februarie, într-un studiu realizat de Centrul de Cercetări Demografice în parteneriat cu Fondul ONU pentru Populație.
Specialiștii demografi atenționează că până în anul 2035, numărul cetățenilor apți de muncă va scădea considerabil, din cauza îmbătrânirii populației. Ei mai estimează că peste 30 de ani de ani ne vom confrunta cu un colaps demografic.
„Acum, cele mai numeroase generații sunt cele cu vârsta cuprinsă între 30-33 de ani. Peste 30 de ani, aceste generații vor atinge vârsta de pensionare și iată atunci o să avem un colaps, pentru că vom avea un număr foarte mic de copii și un număr foarte mic al populației apte de muncă și peste 35 % persoane cu vârsta de pensionare”, a constatat doctorul în sociologie Olga Gagauz, directorul Centrului de Cercetări Demografice.
Autorii barometrului consideră că în prezent avem resurse demografice suficiente pentru a le încadra în câmpul muncii și că avem un dividend demografic pozitiv, întrucât rata populației în vârstă aptă de muncă a crescut până la 61 de procente în anul 2015. Pe de altă parte, demograful Valeriu Sainsus susține că în Republica Moldova nu mai sunt resurse umane apte de muncă și că dezvoltarea economică a țării e compromisă.
„Țara nu funcționează la capacitatea maximă, iar forța de muncă a țării este îmbătrânită. Categoria pre-pensionarilor se dublează. Cea mai mare parte a tinerilor până la 20 de ani migrează împreună cu familiile lor”, a declarat Valeriu Sainsus.
Demografii dau alarma și în privința situației tinerilor, întrucât 27 de procente dintre populația cu vârsta cuprinsă între 15 și 29 de ani nu are un loc de muncă și nici nu învață undeva. Această rată este cea mai ridicată din UE, iar în ultimii ani, migrația tinerilor este tot mai intensă.
„Tinerii sunt segmentul de bază pe care trebuie să ne concentrăm. Trebuie să investim în ei, să ne asigurăm că ei au acces la educație, la serviciile medicale necesare, la locurile de muncă, că tinerii au posibilitatea să se afirme în țara lor pentru a nu fi tentați să emigreze”, a declarat reprezentantul UNFPA pentru Republica Moldova, Rita Columbia.
Barometrul demografic mai arată că în Republica Moldova mortalitatea infantilă și cea a copiilor cu vârsta de până la cinci ani rămâne la un nivel ridicat, în comparație cu țările europene.
Raportul mai arată că, per total, condițiile de trai ale populației sunt la un nivel foarte scăzut. Doar 66,7 % din populație are acces la canalizare. Iar gradul de urbanizare al țării, considerat un indicator important al dezvoltării economice, este de numai 42,4 %, pe când în țările dezvoltate acesta depășește 80 %.