STUDIU | Imunitatea după infectarea cu COVID-19 durează cel puțin șase luni
-
18 Ianuarie 2021 16:04
Imunitatea după infecția cu virusul SARS-CoV-2 poate dura cel puțin șase luni, arată un nou studiu publicat de revista Nature. Mai mulți cercetători de la Rockefeller University din New York au analizat 87 de persoane testate pozitiv cu noul coronavirus, relatează EFE, citată de Agerpres si Digi24.ro
Studiul relevă că nivelul celulelor B de memorie specifică (a căror misiune este de a apăra organismul de viitoare agresiuni ale acestui patogen generând anticorpi împotriva SARS-CoV-2) s-a menținut constant pe întreaga perioadă a studiului.
Rezultatele sugerează că persoanele care au fost în prealabil infectate cu SARS-CoV-2 pot genera un răspuns rapid și eficient dacă vor mai fi expuse la virus. Astfel, sistemul imunitar uman răspunde la infecție producând anticorpi care pot neutraliza specific agentul infecțios.
Oamenii de știință au arătat că anticorpii umani împotriva SARS-CoV-2 protejează împotriva infecției pe modele animale.
Nivelurile acestor gen de anticorpi se pot reduce cu timpul, dar celulele B de memorie, așa cum sugerează și numele își "amintesc" de agentul infecțios și pot incita sistemul imunitar să producă aceiași anticorpi în caz de reinfectare, mai scrie sursa citată.
Persoanele care au avut Covid produc anticorpi neutralizatori în cazul reinfectării
Michel Nussenzweig și colegii săi de la Rockefeller University din New York au studiat 87 de persoane cu diagnostic confirmat de COVID-19 timp de 1,3 și 6,2 luni de la infectarea cu SARS-CoV-2 și au remarcat că, deși activitatea anticorpilor neutralizatori scade cu timpul, numărul celulelor B de memorie rămâne neschimbat, mai scrie EFE, citată de Agerpres.
De asemenea, autorii au observat că anticorpii produși de aceste celule sunt mai puternici decât anticorpii originali și pot fi mai rezistenți la mutațiile proteinei cu ajutorul căreia virusul pătrunde în celulă.
Aceste observații arată că celulele B de memorie au capacitatea de a evolua în prezența unor mici cantități de agent viral persistent (mici proteine ale virusului ce pot fi detectate de sistemul imunitar).
Prezența și evoluția continuă a celulelor B de memorie sugerează că persoanele care au fost diagnosticate cu COVID-19 sunt capabile să producă rapid anticorpi puternici neutralizatori în cazul reinfectării cu SARS-CoV-2, au conchis autorii.