STUDIU | Greșeli sau neconcordanțe în declarațiile de avere ale deputaților

  • 18 Septembrie 2020 08:35
STUDIU | Greșeli sau neconcordanțe în declarațiile de avere ale deputaților

În declarațiile de avere și interese personale completate de reprezentanții legislativului se regăsesc frecvent greșeli sau neconcordanțe. Uneori, în declarațiile acestora se regăsesc donații la partid, care nu sunt justificate pe partea veniturilor acumulate sau calitatea de fondator sau cea de rudă sau soț a fondatorului unei companii cu conexiuni la banii publici. Sunt rezultatele celui de-al treilea capitol al raportului elaborat în cadrul proiectului: „Litigare strategică pentru asigurarea integrității aleșilor poporului”, implementat de Centrul de Analiză și Prevenire a Corupției (CAPC), transmite IPN.

În cadrul unui club de presă, Galina Bostan, președinta CAPC, a menționat că analiza conținutului declarațiilor de avere și interese, depuse de deputați a permis să se observe că în rândul acestora există tendința de a diminua valoarea averii. „Aceste tendințe sunt generate de caracterul temporal al funcției elective și de percepția generală, că electoratul ar fi, mai degrabă, înclinat pozitiv spre politicienii cu averi mai modeste, decât spre cei bogați. De asemenea, analiza conținutului declarațiilor de avere și interese, depuse de deputați ne-au permis să observăm o tendință de a omite declararea unor bunuri, fiind orientați spre declararea doar a informațiilor verificabile”, a remarcat Galina Bostan.


Rezultatele raportului arată că reprezentanții sectorului justiției introduc cu o diligență și acuratețe sporită toate veniturile, chiar și cele verosimile, inclusiv ale soților, precum și orice element de administrare a patrimoniului. Astfel, în declarațiile de avere și interese ale judecătorilor sau procurorilor frecvent sunt indicate împrumuturi, inclusiv fără dobândă, contracte de comodat al automobilelor și donații de la persoane apropiate. La fel, doar această categorie de subiecți declară constant și bunurile ale căror apartenență este mai puțin verificabilă.

CAPC a formulat în adresa Autorității Naționale pentru Integritate sesizări cu privire la 25 de subiecți – persoane care dețin sau au deținut funcții publice. Zece sesizări se referă la deputați în exercițiul funcțiunii și una - la un fost deputat. Restul vizează doi primari, trei președinți de raion, trei candidați pentru funcția de primar, doi procurori și un judecător în exercițiul funcțiunii, câte un fost procuror, un fost judecător și un fost reprezentant al APC.

Raportul a fost elaborat în urma implementării de către CAPC, cu sprijinul Fundației Soros Moldova, a Proiectelor „Integritatea aleșilor locali și procesului electoral în alegerile locale generale din  2019” (august-octombrie 2019) și ”Litigare strategică pentru asigurarea integrității aleșilor poporului” (noiembrie 2019-aprilie 2020).

 

Tags

Alte Noutati

LIVE: Muzică*Știri*Muzică
Meteo Chișinău
9,24
Cer senin
Umiditate:57 %
Vint:6,17 m/s
Sat
10
Sun
6
Mon
7
Tue
10
Wed
13
Arhivă Radio Chișinău