Studiu | Compensațiile acordate anul trecut au redus cu 43% nivelul sărăciei energetice
-
29 Iunie 2023 17:50
Peste 60% din gospodăriile din Moldova sunt afectate de sărăcia energetică. Compensațiile pentru energie acordate anul trecut au redus cu 43% nivelul sărăciei energetice și au avut un impact în cazul celor mai vulnerabile familii. Sunt datele unui studiu realizat de PNUD, prezentate în cadrul conferinței internaționale „Combaterea sărăciei energetice în Europa: provocări, lecții învățate și căi de urmat. Exemplul Moldovei”, care se desfășoară pe 29-30 iunie la Chișinău, transmite IPN.
„Prin sprijinul prietenilor Moldovei și cu eforturile noastre comune, prin intermediul Fondului de reducere a vulnerabilității energetice, am acoperit jumătate din factura pe gaz și electricitate pentru cetățenii noștri. Ne dorim să sporim eficiența energetică, să îmbunătățim mecanismul de compensare a facturilor, ca să-l facem cât mai echitabil, care să asigure că cele mai mari compensații le primesc familiile care au nevoie de cel mai mult sprijin”, a declarat premierul Dorin Recean în cadrul evenimentului.
„Creșterea prețurilor la resursele energetice din ultimii doi ani a afectat nivelul de trai al populației, care deja se confruntă cu o serie de dificultăți. Dar, nu am fost înfrânți. Dimpotrivă, am muncit continuu pentru a compensa impactul crizei, continuând în același timp cu reformele structurale. Sunt recunoscător tuturor țărilor și organizațiilor internaționale, care ne-au sprijinit în aceste eforturi”, a menționat ministrul muncii și protecției sociale, Alexei Buzu.
„Evaluarea recentă a impactului Fondului de Reducere a Vulnerabilității Energetice, efectuată de PNUD și Guvern, relevă un impact pozitiv al compensațiilor asupra reducerii sărăciei energetice, sărăciei monetare, precum și rezultate promițătoare în ceea ce privește impactul compensațiilor asupra consumului de energie”, a spus Ivana Živković, directoarea Biroului regional PNUD pentru Europa și Comunitatea Statelor Independente.
Pentru a face față impactului crizei energetic, cu sprijinul partenerilor de dezvoltare, Guvernul a instituit în iulie 2022 un Fond de reducere a vulnerabilității energetice. Fondul a oferit compensații țintite în factură pentru gospodăriile vulnerabile pe baza a 5 categorii: consumatori cu grad de vulnerabilitate foarte ridicată, ridicată, medie, scăzută sau non-vulnerabili. Criteriile utilizate pentru evaluarea sărăciei energetice a gospodăriilor au inclus veniturile, raportul dintre venituri și cheltuielile pe energie, tipul sistemului de încălzire și componența familiei. Bugetul alocat pentru Fondul de reducere a vulnerabilității energetice pentru anii 2022-2023 a constituit 5,87 miliarde de lei.