Studiu CNA: Există amenințări de corupție în activitatea Consiliului responsabil de domeniul ocrotirii de stat a monumentelor

  • 24 Ianuarie 12:13
Studiu CNA: Există amenințări de corupție în activitatea Consiliului responsabil de domeniul ocrotirii de stat a monumentelor

Un studiu, elaborat de Direcția analitică a CNA, constată mai multe riscuri de corupție ce țin de domeniul ocrotirii de stat a monumentelor. În cadrul acestuia, experții anticorupție au analizat activitatea Consiliul Național al Monumentelor Istorice(CNMI) și a identificat mai multe amenințări, care apar la etapa de examinarea și adoptare a deciziilor.

Una dintre principalele concluzii formulate de CNA în analiza sa, este că odată cu schimbarea, înainte de termen, a componenței CNMI numărul proiectelor avizate s-a majorat  de la 47 % la 95%. Analiza a identificat 15 cazuri în care vechea componență a Consiliului a respins, cel puțin o dată, proiectele solicitanților, iar noua componență a acceptat avizarea acestora. Studiul arată că, în mare parte era vorba despre edificarea unor construcții în zonele istorice ale capitalei, reconstrucția unor anexe la monumente sau restaurarea fațadelor unor clădiri cu statut protejat.

Aici intervine un aspect important expus în Studiu, care indică asupra faptului că atribuțiile CNMI se pot intersecta, prin natura lor, cu interese private. Potrivit analizei, 20 dintre cei 26 de membri ai CNMI au fost fie fondatori, fie factori de decizie la 9 întreprinderi de stat și 18 companii private, inclusiv din domeniul arhitectural. Astfel, membrii Consiliului ar avea legături cu mediul de afaceri.

Totodată, este de menționat că, conflictele de interese nu sunt consemnate în procesele-verbale ale ședințelor CNMI după cum prevede Regulamentul de organizare și funcționare a instituției, care, de altfel, nu prevede sancțiuni pentru nedeclararea acestora. În consecință, există pericolul ca în procesul adoptării deciziilor să fie promovate interese private, fapt ce constituie un risc major de corupție, se spune în Studiu.

Urmare a analizei strategice a CNA, s-a mai stabilit că deciziile Consiliului între cele două etape de examinare a documentației de proiect sunt inconsecvente, ele se schimbă de la o etapă la alta. Pe marginea unor cazuri lipsesc deciziile motivate, iar practica judiciară arată că 2/3 din contestațiile depuse în instanțele de judecată sunt soluționate în favoarea petiționarilor.

În același timp, CNA atrage atenția asupra necesității instituirii unui mecanism de salarizare viabil a membrilor CNMI. Or, Studiul arată că unii membri ai Consiliului au încasat venituri salariale doar în baza funcției de specialitate, nu și din calitatea de membru al CNMI. În viziunea autorilor analizei, acest aspect vulnerabil afectează direct integritatea procesului decizional la CNMI.

Toate riscurile de corupție identificate de CNA compromit, atât integritatea membrilor Consiliului Național al Monumentelor Istorice, cat si a persoanelor fizice sau juridice, interesate de monumentele aflate sub protecția statului, și ele trebuie înlăturate, este concluzia finală a Studiului.

Tags

Alte Noutati

LIVE: Lumina cuvântului * Muzică
Meteo Chișinău
19,96
Cer senin
Umiditate:69 %
Vint:5,66 m/s
Mon
13
Tue
14
Wed
16
Thu
18
Fri
17
Arhivă Radio Chișinău