Potrivit studiului, chimioterapia nu ucide aceste celule canceroase care, în general, încetează să prolifereze, dar intră într-o stare latentă și metabolic activă, cunoscută ca "senescență".

Medicamentele folosite în chimioterapie, precum Doxorubicina sau Hidroxil daunorubicina sunt antibiotice care atacă acidul dezoxiribonucleic (ADN) al celulelor canceroase, însă cele care supraviețuiesc tratamentului pot provoca noi tumori.

Acesta este procesul, de exemplu, al cancerului mamar în care intervine moștenirea unei copii anormale a genei TP53.

Echipa cercetătoarei Crystal Tonnessen-Murray de la Facultatea de Medicină a Universității Tulane, din Louisiana, a descoperit că după tratamentul cu Doxorubicină sau alte medicamente folosite în chimioterapie, celulele cancerului mamar devin "senescente" și le înconjoară pe cele din vecinătatea lor.

Studiul include și o serie de clipuri care arată comportamentul surprins de cercetători și care nu se regăsește doar la celulele canceroase cultivate în laborator ci și la tumorile cultivate la șoarecii cobai.

Astfel, celulele cancerului la plămân și oase sunt capabile să-și devoreze vecinele după ce devin "senescente".

Mecanismul prin care celulele "senescente" operează include activarea unui grup de gene care se găsesc de obicei în globulele albe, fagocitele, din sânge implicate în combaterea microbilor care invadează organismul.

Celulele canibale își devorează vecinele dizolvându-le în lisosomi (agenți ai fenomenului de digestie intracelulară) care se mențin foarte activi în celulele "senescente". Potrivit cercetătorilor, această voracitate le permite "senescentelor" să rămână vii și să supraviețuiască un timp mai îndelungat, decât celulelor canceroase care nu își devorează semenele.

Această devorare a vecinelor lor le oferă celulelor "senescente" energia de care au nevoie pentru a putea supraviețui asaltului medicamentelor și a genera factorii ce determină reapariția tumorii, încheie studiul, citat de AGERPRES.