STUDIU | Ce s-ar întâmpla dacă angajații ar veni la serviciu doar patru zile din săptămână
-
27 Iulie 2018 07:05
Patronul unei companii și-a propus să vadă dacă poate crește productivitatea angajaților săi, acordându-le mai mult timp liber pentru viața personală.
Este vorba despre o întreprindere de gestionare de patrimoniu din Noua Zeelandă unde, timp de două luni, a fost testată săptămâna de lucru de patru zile muncite din cinci plătite, după cum relatează New Zealand Herald.
Experimentul a fost un veritabil succes. La finalul acestei încercări care a fost ținută sub observație de cercetători, 78% din cei 240 de angajați au apreciat că au reușit mai bine să stabilească un echilibru între muncă și viața lor personală, de la 54% înaintea experimentului.
În pofida comprimării timpului de lucru, cercetătorii au constatat totodată un nivel de stres mai mic decât cel obișnuit și o motivație sporită a echipelor.
Cu alte cuvinte, angajații au fost mai productivi și mai eficienți. Astfel că și patronul firmei, Andrew Barnes, a fost satisfăcut. El a asigurat de altfel că reducerea timpului de lucru nu a influențat deloc munca prestată de personalul său.
Sursa: RRA