STUDIU | Atentatele jihadiste nu au dus la o creștere semnificativă a tensiunilor identitare în Franța

  • 17 Ianuarie 2017 15:09
STUDIU | Atentatele jihadiste nu au dus la o creștere semnificativă a tensiunilor identitare în Franța

Atentatele jihadiste din 2015 și 2016 nu au dus la o creștere semnificativă a tensiunilor identitare în Franța, în pofida temerilor în acest sens, în schimb vizibilitatea Islamului în spațiul public stârnește mai multă preocupare, relevă un studiu făcut public marți, citat de AFP.

Ancheta realizată de institutul Ipsos în noiembrie anul trecut pe 1400 de francezi de peste 18 ani a fost comandată de Fundația pentru iudaismul francez, organizație care a lansat și un "observator" menit să evalueze cu regularitate locul "minorităților în sânul comunității naționale", scrie AGERPRES.

Rezultatele studiului arată că societatea dă dovadă de reziliență într-o țară în care atentatele jihadiste au provocat 238 de morți în 18 luni, iar "mulți observatori se așteptau la o creștere puternică a tensiunilor".

"Încordarea, retragerea în sine și neîncrederea față de alții se mențin puternice, dar, interesant, nu progresează", a menționat pentru France Presse Brice Teinturier, director general delegat al Ipsos.

Proporția francezilor care resping legătura dintre imigrație și lipsa securității — 59% — a scăzut ușor, cu 2 puncte față de 2014.

A crescut pe de altă parte numărul francezilor care resping semnele de apartenență la o comunitate, ca în cazul mamelor cu văl care își așteaptă copiii la ieșirea de la școală (68% se opun, +6 puncte față de anul precedent) sau al bărbaților care poartă veșminte tradiționale musulmane (52% se opun, +4).

"Vizibilitatea islamului în spațiul public este o sursă de tensiuni mai aprinse decât acum doi ani", a conchis ancheta.

În același timp, prejudecățile antisemite, legate de putere, bani, solidaritate sau putere de lobby, sunt în ușoară scădere, indică studiul. "Mai ales ca urmare a atentatelor, 51% dintre francezi consideră că evreii au motive să se teamă să trăiască în Franța", cu 16% mai mult față de 2014.

"Se constată o creștere a empatiei, se pare că francezii neevrei se identifică mai bine cu primul grup vizat de terorism", a declarat pentru AFP președintele Fundației iudaismului francez, Ariel Goldman, la cinci ani după ce jihadistul Mohamed Merah a ucis trei militari, iar apoi trei copii și un adult la o școală evreiască din sud-vestul Franței, într-un prim semnal al intrării Franței în era violenței jihadiste.

Tags

Alte Noutati

LIVE: Ascultă&Călătorește cu Andrei Mîțu
Meteo Chișinău
19,96
Cer senin
Umiditate:23 %
Vint:4,12 m/s
Fri
14
Sat
15
Sun
13
Mon
13
Tue
16
Arhivă Radio Chișinău