Studiu: Legislația împiedică intrarea pe piață a companiilor petroliere mici
-
29 August 2013 11:44
Importul și comercializarea produselor petroliere sunt controlate de un număr mic de companii, ceea ce le permite să se angajeze în activități ilegale, care ar trebui pedepsite de Agenția Națională pentru Protecția concurenței, potrivit unui studiu prezen
Importul și comercializarea produselor petroliere sunt controlate de un număr mic de companii, ceea ce le permite să se angajeze în activități ilegale, care ar trebui pedepsite de Agenția Națională pentru Protecția concurenței, potrivit unui studiu prezentat marți, 20 decembrie, de Expert-Grup. Republica Moldova nu este un producător de produse petroliere, iar o situație similară este înregistrată în toate țările din regiune, susține Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică.
Legislația împiedică intrarea pe piață a companiilor mici, ceea ce le favorizează pe cele mari, iar formarea prețurilor la produsele petroliere pe piața internă este reglementată ineficient, constată analiștii de la Expert Grup. De asemenea, cadrul normativ pentru asigurarea calității produselor petroliere este învechit, iar capacitățile laboratoarelor de verificare a calității nu corespund standardelor necesare, se mai arată în studiul „Piața produselor petroliere din Republica Moldova”. Existența acestor deficiențe conduce la prețuri destul de mari la produsele petroliere, a declarat Adrian Lupușor, unul din autorii studiului.
Prețurile la produsele petroliere sunt comparabile cu cele europene și nici nu pot fi altfel deoarece Republica Moldova este un importator net. Majoritatea cheltuieilor sunt legate de întreținerea storcurilor, precum și creditele bancare care sunt foarte scumpe în Republica Moldova, precum și materialele de construcție și utilajele, a declarat directorul ANRE, Victor Parlicov.
Majoritatea produselor petroliere comercializate în Republica Moldova sunt importate din România și Federația Rusă. Principalii importatori sunt Lukoil, Petrom și Trirex-petrol.
Audio: Relatează Vlad Țurcanu

