Studenți de la Medicină, antrenați în lupta cu COVID-19: Cu toții așteptam ca numărul de pacienți să scadă, dar el crește în continuare și avem din ce în ce mai multe internări

  • 15 Iulie 2020 08:24
Studenți de la Medicină, antrenați în lupta cu COVID-19: Cu toții așteptam ca numărul de pacienți să scadă, dar el crește în continuare și avem din ce în ce mai multe internări

Voluntari din cadrul Universității de Stat de Medicină și Farmacie luptă, alături de medici și asistenți medicali, pentru viețile celor diagnosticați cu COVID-19. Unii dintre ei activează la Centrul COVID-19 de la Moldexpo, alții la Spitalul Clinic de Urgență sau în alte unități medicale din capitală.

Șefa Departamentului Comunicare și Relații Publice a USMF, a precizat pentru IPN că circa 400 de studenți din totalul de 3460 de studenți naționali sunt antrenați ca asistenți medicali în cadrul instituțiilor medicale din capitală.


Mariana Covali, studentă, activează ca asistentă medicală în cadrul Institutului de Medicină Urgentă din capitală. Pentru ea o zi de gardă începe la 7.30. Merge în zona unde își pune echipamentul de protecție care constă din: costum chirurgical, bonetă, mască, ochelari. Peste acel costum, îmbracă salopeta, botoșei și șorțul impermeabil. Pe mâini, asistenții medicali poartă trei perechi de mănuși. După acest proces Mariana trece, prin două filtre, în zona contagioasă.

„Să fiu sinceră, e îngrozitor. Cu toții așteptam ca numărul de pacienți să scadă, dar el crește în continuare și avem din ce în ce mai multe internări”, spune Mariana Covali. Tânăra crede că și echipamentele impuse de situație creează o barieră psihologică între pacient și lucrătorul medical. „Pacienții sunt la fel de înfricoșați, cum de fapt suntem și noi”. Cele mai dificile au fost primele ture, își amintește Mariana. „Pentru că nu știam ce ne așteaptă și asta ne crea un sentiment de spaimă”.

Petru Butucel, un alt student din cadrul USMF, activează ca asistent medical în Unitatea de Primiri Urgente. Pe rând, toți din secție fac de serviciu în izolator. Foarte des se întâmplă să fie aduși pacienți în stare gravă. E nevoie să fie testați, intubați și conectați la aparate de ventilație mecanică, sedați și monitorizați. „Mi-a rămas în memorie o pacientă care nu putea fi sedată nici după doze mari de medicamente. Arăta spre tubul cu care era intubată și dorea forțat să-l scoată, crezând că acesta îi încurcă la respirație. A fost transferată la reanimare și, după testul efectuat și tomografie, s-a depistat problema. Era în pneumonia care i-a măcinat plămânii din cauza COVID-19”, spune studentul.

La Institutul de Medicină Urgentă activează și Sîrbu Vasile, student în anul patru la USMF. Prima experiență în pandemie a fost în data de 30 martie, când au internat primii trei pacienți diagnosticați cu COVID-19, în secția reanimare. Din primele zile, paturile de spital erau ocupate văzând cu ochii, fiind din ce în ce mai mulți pacienți. „Lucrul pe timpul pandemiei este mult mai dificil, extenuant și insuportabil uneori din cauza temperaturilor înalte. Facem tot posibilul ca să ajutăm pacienții, să se simtă în siguranță și să câștige lupta cu virusul.

De la declanșarea epidemiei, în Republica Moldova au fost conformate 19,4 mii de cazuri de COVID-19.  Peste 650 de oameni au murit. Treisprezece mii de oameni s-au tratat de virus.

Tags

Alte Noutati

LIVE: Ora de Muzică cu Victor Buruiană
Meteo Chișinău
-1,71
Cer senin
Umiditate:85 %
Vint:1,54 m/s
Tue
0
Wed
1
Thu
4
Fri
4
Sat
3
Arhivă Radio Chișinău