Stoltenberg: Ucraina „va învinge negreșit” în pofida unui an sumbru de disperare
-
24 Februarie 2023 13:50
Ucraina „va învinge negreșit" în războiul său cu Rusia în pofida "unui an sumbru de disperare" după invazia țării de către armata Moscovei, a declarat vineri secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, transmite Agerpres.
„Libertatea vine cu un preț. Trebuie să ne luptăm pentru ea în fiecare zi. Astăzi, poporul ucrainean este cel care se luptă curajos pentru libertatea sa. Și în pofida unui an sumbru de disperare și distrugere, hotărârea sa și curajul său vor învinge negreșit", le-a transmis Stoltenberg jurnaliștilor, la Tallinn, unde se află într-o vizită.
Separat, secretarul general al NATO a avertizat că "ar fi o mare eroare dacă China va trimite arme Rusiei, pentru că ar sprijini un război ilegal" și a transmis că un astfel de gest va avea consecințe.
„Nu am văzut ca RP Chineză să fi trimis arme Rusiei, dar am văzut semnale cum că ar lua în calcul să o facă. Ar fi o mare greșeală, căci ar sprijini un război ilegal și vor exista consecințe", a declarat Stoltenberg, într-o conferință de presă comună cu președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, și cu șefa guvernului eston, Kaja Kallas, transmite EFE.
În privința unei posibile încetări a focului în Ucraina, Stoltenberg a avertizat că președintele rus Vladimir Putin nu se pregătește pentru pace, ci pentru intensificarea războiului și a insistat că Ucraina trebuie să primească tot ceea ce are nevoie.
„Dacă dorim o pace care să garanteze independența Ucrainei atunci trebuie să sprijinim militar Ucraina acum", a subliniat Stoltenberg.
Întrebat dacă are vreun mesaj pentru Rusia, Stoltenberg a spus că Putin este cel care ar trebui să pună capăt războiului. "Mesajul pentru Moscova este că președintele rus a început acest război, tot el este cel care trebuie să pună capăt acestui război".
Răspunzând unei întrebări despre relațiile dintre NATO și Republica Moldova, Stoltenberg a spus că una dintre lecțiile războiului din Ucraina este aceea că e nevoie să fie întărită capacitatea de reziliență a acelor țări care pot fi vulnerabile la o agresiune rusă.
El a sugerat totodată ca, pentru ca aderarea Ucrainei la NATO să se materializeze, prima condiție este ca Ucraina să continue să fie o țară independentă.
După război, vor trebui luate măsuri pentru ca să nu se mai întâmple ceva asemănător, a insistat Stoltenberg, care a amintit de atacul Rusiei asupra Ucrainei și de anexarea ilegală a peninsulei ucrainene Crimeea, evenimente anterioare actualei invazii ruse declanșate împotriva Ucrainei la 24 februarie 2022.
„Trebuie să rupem acest ciclu de agresiuni ruse", a concluzionat secretarul general al NATO.