Stoianoglo: Procurorii vor cerceta sursele de finanțare a PSRM din R.Moldova în cadrul a două dosare penale separate

  • 30 Ianuarie 2020 13:54
Stoianoglo: Procurorii vor cerceta sursele de finanțare a PSRM din R.Moldova în cadrul a două dosare penale separate

Procurorii vor cerceta sursele de finanțare a Partidului Socialiștilor din R.Moldova în cadrul a două dosare penale separate, după ce șeful suspendat al Procuraturii Anticorupție, Viorel Morari, a dispus, în decembrie 2019, comasarea acestora, scrie Ziarul Național.

Procurorul general Alexandr Stoianoglo a declarat astăzi, după ședința Consiliului Superior al Procurorilor, că cele două dosare, unul care vizează finanțarea PSRM din exterior și altul - spălarea banilor de către unii fruntași socialiști, ar fi fost comasate „ilegal”.

Menționăm că Viorel Morari se află în arest, fiind învinuit de abuz în serviciu, fals în acte și amestec în înfăptuirea justiției, pentru că l-ar fi protejat pe Vlad Plahotniuc de dosarul privind frauda bancară. Morari neagă acuzațiile.

Procurorul general a promis să organizeze săptămâna viitoare o conferință de presă în cadrul căreia să ofere mai multe detalii despre dosarul în care este cercetat Viorel Morari.

Tags

Alte Noutati

LIVE: Obiectiv, România!
Meteo Chișinău
5,52
Ceață
Umiditate:99 %
Vint:2,57 m/s
Thu
4
Fri
5
Sat
6
Sun
8
Mon
7

Ultimele știri

Ce le lipsește rușilor pentru un progres major pe câmpul de luptă? Șeful forțelor NATO din Europa vine cu o analiză rece și pentru armata Kievului

Valoarea creditelor noi acordate a crescut cu 22% în luna decembrie. Cetățenii preferă împrumuturi în lei, pe un termen de până la cinci ani

Președinta Adunării Naționale a Sloveniei: „Extinderea Uniunii Europene trebuie să includă Republica Moldova și Ucraina”

Memorial Basarabean | Ana Bantoș: „Coșeriu așa gândea despre basarabeni, că ei au rezistat în pofida tuturor vitregiilor istoriei” (Audio. Partea a II-a)

CSP a desemnat un nou membru în Inspecția Procurorilor. Cine este acesta

„S-ar putea ca sub Trump să nu fie bine – dar va fi mult mai bine decât sub Biden” – poziție neașteptată din Ucraina, într-un moment crucial pentru război

Oleg Serebrian: „Regiunea transnistreană mai are gaz pentru 10 zile. La Tiraspol se mai trăiește cu iluzia că va veni un ajutor din răsărit”

FOTO | Secretarul de stat al MAE, întrevedere cu șeful interimar al Oficiului de Legătură NATO în Republica Moldova. Ce subiecte au fost discutate

LIVE | Conferință de presă susținută de Președintele Parlamentului Republicii Moldova, Igor Grosu, și Președinta Adunării Naționale Sloveniei, Urška Klakočar Zupančič

Autoritățile române anunță noi măsuri pentru a combate ilegalitățile care privesc cărțile de identitate. Ce trebuie să facă persoanele care nu locuiesc la adresa din buletin

Arhivă Radio Chișinău