Stepanakert a fost din nou bombardată, primele lovituri asupra orașului după intrarea în vigoare a unui armistițiu

  • 15 Octombrie 2020 20:03
Stepanakert a fost din nou bombardată, primele lovituri asupra orașului după intrarea în vigoare a unui armistițiu

Capitala regiunii separatiste Nagorno-Karabah, Stepanakert, a fost din nou bombardată joi, primele lovituri asupra orașului după intrarea în vigoare sâmbătă a unui armistițiu temporar din rațiuni umanitare, potrivit autorităților locale și unui reporter AFP la fața locului.

Serviciul public pentru urgențe din Nagorno-Karabah a anunțat pe Facebook că forțele azere au vizat 'ținte civile' la Stepanakert.

Un jurnalist al France Presse a relatat că a auzit nouă explozii puternice la scurt timp după ora 12:00 GMT în zona rezidențială de la periferia orașului, apoi a văzut fum ridicându-se spre cer.

Stepanakert a fost bombardat de mai multe ori de la reluarea ostilităților între forțele separatiste susținute de Erevan și armata azeră în data de 27 septembrie. Bombardamentele au golit practic orașul, majoritatea locuitorilor refugiindu-se în alte localități din Nagorno-Karabah sau în Armenia.

După încheierea unui armistițiu 'umanitar', sâmbătă, cu medierea Rusiei, destinat să permită schimbul de prizonieri și recuperarea trupurilor neînsuflețite de fiecare dintre părți, situația a fost relativ calmă la Stepanakert.

În alte părți de pe linia frontului luptele s-au reluat rapid, Azerbaidjanul și Armenia acuzându-se reciproc de încălcarea armistițiului și că fiecare a țintit zone locuite de civili.

Soldații azeri au avansat la nord și sud de linia frontului, preluând sub control poziții în Karabah și în două districte care erau sub controlul forțelor armene de la sfârșitul primului război în 1994.

Premierul armean Nikol Pashinyan a recunoscut joi că forțele din Nagorno-Karabah au fost constrânse să se retragă de pe anumite poziții, calificând situația 'foarte serioasă'.

Tags

Alte Noutati

LIVE
Meteo Chișinău
1,07
Cer senin
Umiditate:88 %
Vint:4,63 m/s
Sun
2
Mon
1
Tue
0
Wed
1
Thu
3
Arhivă Radio Chișinău