Steaua București, șanse minime de calificare în primăvara europeană
-
27 Noiembrie 2014 22:03
Formația daneză Aalborg BK a învins pe Steaua București cu scorul de 1-0, joi seara, pe Aalborg Stadion, în Grupa J a competiției de fotbal Europa League, informează Agerpres.
Thomas Enevoldsen a marcat unicul gol al partidei, în minutul 72, după o eroare a fundașului Paul Papp, și Steaua are șanse mici de calificarea în șaisprezecimile de finală, pentru care sunt favorite Dinamo Kiev și Aalborg.
Steaua a ratat foarte multe ocazii în acest meci, raportul șuturilor la poartă fiind de 15-3 (5-3 pe poartă), însă soarta a părut că s-a răzbunat pe campioana României, care a învins cu un neverosimil 6-0 la București, meci în care danezii au ratat numeroase ocazii în prima repriză.
Steaua păstrează șanse de calificare în faza următoare, dar trebuie să învingă în ultimul meci pe Dinamo Kiev (deja calificată), în data de 11 decembrie, la București, în timp ce campioana Danemarcei nu trebuie să obțină mai mult de un punct la Rio Ave.

