Statul vrea să se îmbogățească pe spinarea consumatorilor (Mold-street)
-
15 Februarie 2016 11:12
Revista presei din 15 februarie 2016
Corupția este o boală majoră în Republica Moldova și, din păcate, această boală a devenit sistemică și s-a răspândit la toate nivelurile puterii, de la administrația guvernamentală centrală până la cea locală, de la companiile de stat, la cele private, în unele cazuri, a declarat raportorul pentru Republica Moldova în Parlamentul European, Petraș Austrevicius, în cadrul unui interviu preluat de Timpul. El a afirmat că Uniunea Europeană urmărește situația în ansamblu, care este din rău spre mai rău și fără posibilitatea de a întrevedea o finalitate, ba chiar cu riscul să devină și mai proastă. El a subliniat că reformele trebuie să fie duse până la capăt și pentru că ele nu sunt pentru Europa. Aceste reforme sunt pentru cetățenii Republicii Moldova, pentru această țară", a declarat Austrevicius.
Sarcina dificilă a lui Andrei Galbur la Bruxelles. Chișinăul caută din nou sprijinul UE, titrează Adevărul. Angajamentele prevăzute în Acordul de Asociere cu UE au fost reconfirmate de către noul ministru de externe, Andrei Galbur, în cadrul vizitei sale de la Bruxelles. Semnificația vizitei și mesajele transmise Republicii Moldova, au fost analizate de politologul Dionis Cenușă, într-un articol pentru IPN. Potrivit autorului, vizita de la Bruxelles a lui Andrei Galbur a confirmat faptul că UE este pregătită să redeschidă „fereastra oportunităților” pentru autoritățile moldovenești, dar în schimbul unor reforme palpabile,
Evenimentul zilei scrie despre congresul de constituire al Partidului Dreapta, unionist. Ana Guțu a fost aleasă în calitate de președinte al Partidului.
Portalul economic mold-street.com scrie despre un nou război pe piața energetică. Statul vrea să se îmbogățească pe spinarea consumatorilor, titrează publicația. Cel mai mare furnizor și distribuitor de energie este hărțuit în instanțe de companiile statului. Potrivit Mold-treet, relația dintre Gas Natural Fenosa și autoritățile de la Chișinău nu au fost în cei 16 ani de prezență pe piață atât de încordată ca în prezent, iar la mijloc sunt interese economice și politice majore.
„Plahotniuc e în stare să arunce Moldova în aer”, susține într-un interviu din Ziarul Național analistul Armand Goșu, specializat în spațiul ex-sovietic. Referindu-se laalegerile prezidențiale care urmează, analistul se întreabă dacă ”va înțelege Plahotniuc că nu va fi acceptat de cancelariile occidentale? Dacă va înțelege, ceea ce nu e sigur deloc, va încerca probabil să guverneze prin intermediari și va promova o figură ștearsă, pe care o controlează.
Dacă nu va fi lăsat să fie el președinte sau să-și pună omul președinte, Plahotniuc e în stare să arunce Moldova în aer. Astăzi, când e criză regională, el amenință cu destabilizarea spatelui frontului ucrainean. Ceea ce Vestul nu poate accepta. E un joc din ce în ce mai complicat, pentru că Bruxelles-ul și Washingtonul nu prea s-ar lăsa șantajate de Chișinău și cer reforme pentru a debloca creditele. Dar nici nu vor putea să asiste pasive la colapsul unui stat la granița UE și NATO, cu o Rusie tot mai agresivă și imprevizibilă făcând exerciții militare de amploare la câteva sute de km de Chișinău, susține Armand Goșu în Ziarul Național.

