Statele vecine Ucrainei vor putea prelungi embargoul vizând cerealele până pe 15 septembrie

  • 05 Iunie 2023 13:55
Statele vecine Ucrainei vor putea prelungi embargoul vizând cerealele până pe 15 septembrie

Ministrul Agriculturii din Polonia a anunțat luni că a primit un draft de reglementare de la Comisia Europeană, prin care este prelungit embargoul care vizează importurile de cerealele din Ucraina până la data de 15 septembrie, transmite Agerpres.

La data de 2 mai, Uniunea Europeană a impus restricții până pe 5 iunie, pentru importurile de grâu, porumb, rapiță și semințe din floarea soarelui provenite din Ucraina, în ideea de a diminua oferta în exces de cereale în Bulgaria, Ungaria, Polonia, România și Slovacia. Aceste țări s-au plâns că cerealele ieftine din Ucraina fac producția locală neprofitabilă.

Executivul comunitar a spus că în această perioadă, grâul, porumbul, rapița și semințele din floarea soarelui provenite din Ucraina vor putea fi vândute în orice altă țară din blocul comunitar.

Comisia a informat anterior că ar putea extinde restricțiile la importurile de cereale din Ucraina și dincolo de 5 iunie, dacă situația excepțională va continua.

"Am primit de la Comisia Europeană un draft al unei noi reglementări care interzice importurile a patru produse în cele cinci țări. Data prevăzută în draft este 15 septembrie", a scris ministrul polonez al Agriculturii, Robert Telus, într-o postare pe Twitter. "Acesta este doar un draft, dar eu sper că va intra în vigoare începând de mâine", a adăugat oficialul polonez.

Anterior, UE a liberalizat toate importurile din Ucraina în ideea de a ajuta autoritățile de la Kiev să contracareze invazia rusească. Bulgaria, Ungaria, Polonia, România și Slovacia au devenit rute de tranzit pentru cerealele din Ucraina care nu au mai putut fi exportate pe mare din cauză că porturile ucrainene au fost blocate din cauza războiului.

Săptămâna trecută, președintele Ucrainei Volodimir Zelenski a făcut un apel pentru eliminarea necondiționată a tuturor restricțiilor la export impuse produselor agricole ucrainene cu ocazia discuțiilor cu președintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen. 

Tags

Alte Noutati

LIVE: Ora de muzică cu Victor Buruiană
Meteo Chișinău
1,63
Cer fragmentat
Umiditate:70 %
Vint:4,63 m/s
Sun
2
Mon
1
Tue
0
Wed
1
Thu
3
Arhivă Radio Chișinău