Statele Unite, Uniunea Europeană și Marea Britanie adoptă noi sancțiuni împotriva Iranului

  • 23 Ianuarie 2023 19:11
Statele Unite, Uniunea Europeană și Marea Britanie adoptă noi sancțiuni împotriva Iranului

Statele Unite și Uniunea Europeană au adoptat luni noi sancțiuni împotriva Iranului, transmit agențiile internaționale de presă.

Conform agenției Reuters, Washingtonul a sancționat atât Fundația Cooperatistă a Corpului Gardienilor Revoluției, cât și mai mulți înalți oficiali iranieni. Departamentul Trezoreriei SUA a comunicat că fundația este un conglomerat economic înființat de oficialități de rang înalt, cu scopul de a gestiona investițiile.

UE a decis luni măsuri împotriva a patru comandanți ai Gardienilor Revoluției și a douăsprezece unități din acest corp militar de elită al regimului islamic de la Teheran, precum și a ministrului iranian al tineretului și sportului, Hamid Sajjadi Hazaveh.

Forțele armate sunt acuzate de reprimarea manifestațiilor antiguvernamentale și de încălcarea drepturilor omului, iar ministrul - de presiuni asupra sportivilor, precizează Jurnalul Oficial al Uniunii, potrivit AFP, citată de Agerpres.

Marea Britanie a sancționat prin interzicerea accesului și blocarea activelor mai mulți oficiali iranieni, printre care Ahmad Fazelian, adjunct al procurorului general al Iranului, ca reacție la execuția „în scopuri politice” a unui fost oficial din ministerul apărării de la Teheran, Alireza Akbari, cetățean britanic și iranian în vârstă de 61 de ani, spânzurat în 14 ianuarie ca spion. Pe lista celor sancționați mai figurează și responsabili din domeniul securității.

Tags

Alte Noutati

LIVE: La minut
Meteo Chișinău
6,63
Ploaie moderată
Umiditate:82 %
Vint:8,23 m/s
Sat
4
Sun
2
Mon
1
Tue
0
Wed
1
Arhivă Radio Chișinău