Statele Unite se pregătesc să comemoreze 20 de ani de la atentatele din 11 septembrie

  • 09 Septembrie 2021 11:49
Statele Unite se pregătesc să comemoreze 20 de ani de la atentatele din 11 septembrie

Statele Unite se pregătesc să comemoreze 20 de ani de la atentatele din 11 septembrie, cu multe întrebări rămase fără răspuns – de la identificarea dispăruților până la, mai ales, pedepsirea celor vinovați. Noi informații făcute publice vin să dea speranță familiilor victimelor, dar dosarul celui mai ucigător atac din istoria Statelor Unite este departe de a fi închis, scrie Rador.

După 20 de ani în care nu au avut rămășițe să-și înmormânteze mama dispărută în prăbușirea turnurilor gemene, fiica acesteia și familia ei din Long Island New York au fost anunțați că după o minuțioasă investigație ADN-ul celei dispărute în atentate a fost găsit. 22.000 de fragmente umane neatribuite au fost recuperate din ruinele turnurilor prăbușite ale World Trade Center, aproape 40% din totalul morților sunt persoane date dispărute, peste 1.100 dintre victime. La scurt timp au fost atribuite și rămășițele unui bărbat ucis în atentate, ridicând totalul persoanelor identificate la 1.647.

Informațiile publicate acum intervin pentru prima dată în ultimii doi ani, în vreme ce mult timp după 2001 legiștii din New York făceau câteva sute de identificări anual. Numeroase familii se plâng în interviuri acordate zilele acestea că lipsa celor dragi pierduți în timpul atentatelor nu s-a stins și că mai grav decât orice este că nu sunt pedepsiți vinovații. Președintele Joe Biden, care a fost amenințat de familiile victimelor că nu-i vor permite participarea la comemorări, a ordonat recent Departamentului Justiției să declasifice în următoarele șase luni o serie de documente secrete privind ancheta, care se bănuiește că ar acuza de implicare Arabia Saudită.

Pe de altă parte, noul judecător militar care prezidează procesul de la Baza Guantanamo, în care cinci bărbați sunt judecați sub acuzația de organizarea atentatelor, a cerut ca procedurile să fie accelerate și a admis că pedeapsa cu moartea ar putea fi luată în calcul. Avocatul lui Khalid Sheikh Mohammed, considerat creierul întregului complot terorist, s-a plâns că i-a fost torturat clientul în detenție. Acesta a fost întemnițat acum 15 ani, dar procesul s-a blocat în 2019, din cauza pandemiei.

Tags

Alte Noutati

LIVE: Fonograful de vineri cu Victor Buruiana
Meteo Chișinău
23,24
Cer senin
Umiditate:31 %
Vint:13,38 m/s
Sat
16
Sun
17
Mon
19
Tue
16
Wed
13
Arhivă Radio Chișinău