Statele Unite s-au retras din Consiliul Drepturilor Omului al ONU
-
20 Iunie 2018 09:14
![Statele Unite s-au retras din Consiliul Drepturilor Omului al ONU
Statele Unite s-au retras din Consiliul Drepturilor Omului al ONU](https://media.radiochisinau.md/image/201806/640x360/9769b8a530f3ede0b31f9568d2c58ee1.jpg)
Statele Unite s-au retras din Consiliul Drepturilor Omului al Organizației Națiunilor Unite, pe care l-au acuzat de "politici părtinitoare". "Ipocritul" organism "își bate joc de drepturile omului", a declarat ambasadorul Statelor Unite la ONU, Nikki Haley.
Anul trecut, doamna Haley a acuzat Consiliul că are o "prejudecată cronică" la adresa Israelului. Doamna Haley a anunțat intenția Statelor Unite de a se retrage în timpul unei conferințe de presă comune cu secretarul de stat american, Mike Pompeo, care a numit Consiliul Drepturilor Omului al ONU "un slab apărător al drepturilor omului".
În același timp, Federația Rusă și-a depus candidatura pentru un loc în Comitetul ONU al drepturilor omului pentru perioada 2021-2023, după ce SUA și-au anunțat retragerea din această structură - potrivit unei declarații a Reprezentantei Rusiei la Națiunile Unite. Potrivit secretarul de presă al misiunii diplomatice rusești, Fedor Strjikovski, "se pare că SUA ar dori să transforme Comitetul într-un instrument ascultător, care să le permită să-și promoveze interesele și să pedepsească țările care nu le convin".
Sursa: Rador