Statele Unite, parteneriat de securitate cu Australia și Regatul Unit
-
16 Septembrie 2021 09:23
Statele Unite, care caută să își consolideze în toate direcțiile alianțele în fața Chinei, au anunțat miercuri cu Australia și Regatul Unit un vast parteneriat de securitate în zona indo-pacifică, incluzând livrarea de submarine cu propulsie nucleară la Canberra, relatează France Presse.
Acest anunț spectaculos a torpilat un uriaș contract încheiat de Australia cu Franța pentru livrarea de submarine convenționale, provocând furia Parisului.
"Prima inițiativă majoră a (acestui nou pact numit) AUKUS va fi livrarea unei flote de submarine cu propulsie nucleară Australiei", a spus premierul australian, Scott Morrison, care a apărut în videoconferință, ca și premierul britanic, Boris Johnson, la un eveniment prezidat de președintele american, Joe Biden, la Casa Albă.
Franța, care vede un contract de câteva zeci de miliarde de euro scăpând industriei sale navale, a criticat imediat o "decizie regretabilă" și "contrară literei și spiritului cooperării care a prevalat între Franța și Australia", potrivit unui comunicat comun al ministerelor apărării și de externe de la Paris.
"Regatul Unit, Australia și SUA vor fi legate și mai strâns, ceea ce reflectă nivelul de încredere dintre noi și profunzimea prieteniei noastre", a declarat Boris Johnson, care a obținut astfel un succes diplomatic sigur în strategia sa pentru a evita izolarea internațională după Brexit, notează Agerpres.