Statele trebuie să majoreze investițiile în producția de hidrogen pentru atingerea neutralității climatice

  • 04 Octombrie 2021 10:09
Statele trebuie să majoreze investițiile în producția de hidrogen pentru atingerea neutralității climatice

Guvernele trebuie să își majoreze investițiile în producția și lanțurile de depozitare a hidrogenului, pentru a ajuta la reducerea emisiilor de carbon la zero, a anunțat luni Agenția Internațională a Energiei (IEA), transmite Reuters, citat de AGERPRES.

Până acum statele și investitorii privați au asigurat doar aproximativ un sfert din cele 1.200 de miliarde de dolari, necesare până în 2030, pentru a dezvolta și a introduce hidrogenul în strategiile globale destinate atingerii neutralității climatice, a apreciat organizația cu sediul la Paris. Eforturile ar trebui direcționate spre introducerea hidrogenului în mai multe sectoare precum și pentru dezvoltarea de tehnologii care să îl facă mai ieftin de produs cu ajutorul energiilor regenerabile, se mai arată în raportul IEA.

Hidrogenul nu produce emisii directe de poluanți sau gaze cu efect de seră atunci când este folosit drept combustibil. Însă costul ridicat al producției hidrogenului, precum și îngrijorările cu privire la modul în care este produs, au constituit o barieră pentru extinderea utilizării sale.

Hidrogenul produs din surse regenerabile poate costa undeva între de două și șapte ori mai mult decât cel produs pe bază de gaze naturale, fără captarea carbonului, susține raportul IEA. Însă noi tehnologi și economii de scară ar putea ajuta la reducerea acestui decalaj, adaugă IEA.

"Aproape tot hidrogenul produs astăzi provine din combustibili fosili, fără captarea carbonului, generând aproximativ 900 milioane de tone de emisii de CO2, echivalentul emisiilor combinate de CO2 ale Marii Britanii și Indoneziei", informează IEA.

Capacitatea globală a instalațiilor de electroliză, care produc hidrogen din apă utilizând electricitate, s-a dublat în ultimii cinci ani și aproape 400 de proiecte sunt în prezent în stadiul de dezvoltare sau în primele stadii de dezvoltare, arată raportul IEA. Aceste proiecte ar urma să ducă oferta de hidrogen la 8 milioane de tone pe an în 2030, de la mai puțin de 50.000 de tone în 2021. Însă chiar și așa este vorba de o zecime din ceea ce are nevoie lumea în 2030 pentru a ajunge la emisii zero în 2050, subliniază IEA.

Raportul mai adaugă că aproape tot hidrogenul consumat în 2020 a fost în rafinare și sectoarele industriale. Însă hidrogenul ar putea juca un rol important în sectorul chimiei, oțelului, transportului și aviației, sectoare unde în prezent reducerea emisiilor reprezintă o provocare, adaugă IEA.

Politicile guvernamentale se concentrează în prezent pe producția de hidrogen, însă, potrivit IEA, ar trebui să ia în calcul și consumul din noi sectoare, pentru a putea fi construite facilitățile necesare de stocare, transport și încărcare.

În prezent 17 guverne au strategii în domeniul hidrogenului și alte 20 de guverne au anunțat că elaborează planuri în domeniul hidrogenului, în creștere față de doar trei țări în 2019, adaugă IEA.

Agenția Internațională a Energiei este principalul organism de consiliere pe probleme energetice al celor mai dezvoltate 29 de state. Agenția a fost înființată ca răspuns la primul șoc petrolier din 1973 - 1974, pentru a coordona eliberarea de petrol din stocurile de rezervă.

Tags

Alte Noutati

LIVE: Bună dimineața, România!
Meteo Chișinău
3,29
Cer acoperit de nori
Umiditate:99 %
Vint:1,54 m/s
Sat
6
Sun
4
Mon
3
Tue
3
Wed
2
Arhivă Radio Chișinău