Statele NATO au emis îndoieli serioase asupra exercițiului ruso-belarus Zapad 2017
-
11 Septembrie 2017 10:21
Statele aliate din NATO au emis îndoieli serioase asupra exercițiului ruso-belarus Zapad 2017, care este programat în intervalul 14 - 20 septembrie. Conform oficialilor ruși, ar urma să antreneze 13.000 de militari din cele două țări.
Miniștrii apărării din Franța, Germania, SUA, precum și experții NATO susțin, însă, că participarea ar putea atinge, de fapt, 100.000 de militari, că ar putea fi testate și desfășurate cu caracter definitiv categorii importante de arme ofensive și chiar că ar putea fi puse în pericol granițele europene actuale.
Statele Unite și NATO vor monitoriza îndeaproape exercițiul militar Zapad, urmând să trimită și observatori. Armata americană se așteptă că vor fi testate arme modernizate și că vor fi aplicate noi tactici militare.
SUA și-au crescut capacitățile de a monitoriza manevrele militare din apropierea statelor baltice cu nave în Marea Baltică și prelunâd conducerea aliaților privind protecția aeriana.
Pentagonul estimează că Zapad va implica între 70 de mii și 100 de mii de militari ruși. Oficialii militari americani se așteaptă ca sistemul de apărare antirachetă rusesc din Kaliningrad să fie modernizat cu sisteme de rachetă balistice Iskander, capabile să transporte ogive nucleare.