Starea de alertă în România va fi „cel mai probabil” prelungită, anunță Ludovic Orban

  • 10 August 2020 13:23
Starea de alertă în România va fi „cel mai probabil” prelungită, anunță Ludovic Orban

Premierul României, Ludovic Orban, a anunțat, luni, că starea de alertă va fi, cel mai probabil, prelungită. Aceasta expiră pe 16 august.

"Orice decizie va ține cont de contextul epidemiologic. Pe baza datelor pe care le avem până astăzi, dacă nu apar ameliorări, reduceri semnificative, cel mai probabil vom prelungi starea de alertă", a spus Ludovic Orban, potrivit hotnews.ro.

El a precizat că se vor analiza solicitările privind continuarea unor activități în această perioadă.
 
"Vom ține cont de punctul de vedere al specialiștilor din Grupul de suport tehnico-științific, din Comisia anti-COVID, din INSP și, în funcție de evaluările pe care le vom avea, vom lua și deciziile politice", a explicat prim-ministrul.

Potrivit acestuia, în prezent, nu se mai analizează posibilitatea adoptării de măsuri de restricție.

"Nu ne dorim impunerea niciunei alte restricții. De altfel, s-au mai adoptat două măsuri: limitarea programului la terase și portul măștii în spațiile aglomerate unde nu este posibilă asigurarea distanței fizice de protecție. Acestea sunt singurele măsuri de restricție și ele nu afectează desfășurarea activităților economice, pentru că obiectivul nostru este acela de a nu mai afecta în niciun fel economia prin măsurile pe care le luăm", a subliniat Orban.
 

 

Tags

Alte Noutati

LIVE: Obiectiv, România!
Meteo Chișinău
-3,76
Cer acoperit de nori
Umiditate:100 %
Vint:1,03 m/s
Wed
1
Thu
5
Fri
6
Sat
5
Sun
2
Arhivă Radio Chișinău