Stare de asediu în Bagdad: Capitala Irakului, afectată de proteste violente în ultimele trei zile

  • 03 Octombrie 2019 14:28
Stare de asediu în Bagdad: Capitala Irakului, afectată de proteste violente în ultimele trei zile Mediafax

Prim-ministrul Irakului, Adel Abdul Mahdi, a anunțat activarea stării de asediu în capitala Bagdad, după ce 18 persoane și-au pierdut viața și câteva sute au fost rănite în cadrul protestelor care persistă de trei zile, relatează site-ul agenției Reuters, potrivit Mediafax.

Starea de asediu implementată în capitala irakiană, Bagdad, nu are o perioadă determinată și vine ca urmare a continuării protestelor, începute marți, împotriva corupției, calității slabe a serviciilor publice și a ratei ridicate a șomajului.

Măsuri similare au fost luate de autoritățile irakiene în alte trei orașe din sudul țării, Nassiriya, Amara și Hilla, ca urmare a începerii schimburilor de focuri între protestatari și forțele de ordine. „Tuturor mașinilor și indivizilor le este interzis să se deplaseze în Bagdad începând cu ora 5:00 (ora 5:00, ora României), astăzi, joi, și până la următoarea noutate”, a comunicat premierul irakian Abdul Mahdi.

Cătătoriile către și de la aeroportul din Bagdad, ambulanțele, angajații guvernamentali din spitale, electricitatea, aprovizionarea cu apă și pelerinajele religioase nu intră sub incidența stării de asediu, conform declarațiilor guvernamentale. Totodată, autoritățile locale pot decide dacă vor activa starea de asediu și la nivelul altor orașe, a informat premierul irakian.

Protestatarii au solicitat, miercuri, „căderea regimului” și au aprins focuri în jurul clădirilor administrației centrale și sediilor partidelor politice în mai multe provincii din Irak.

În urma protestelor, care au avut loc în mai multe orașe din Irak, și-au pierdut viața 18 persoane, dintre care 11 pe parcursul nopții de miercuri spre joi, iar alte cel puțin 300 de persoane au fost rănite din cauza violențelor.

Forțele armate au efectuat patrule în regiunea centrală a Bagdadului, joi dimineață, pentru implementarea stării de asediu, declarată de premierul Adel Abdul Mahdi, însă demonstrațiile au continuat în alte zone ale capitalei irakiene, conform martorilor care se aflau la fața locului.

Tags

Alte Noutati

LIVE: La minut
Meteo Chișinău
-3,76
Cer acoperit de nori
Umiditate:100 %
Vint:1,03 m/s
Wed
1
Thu
4
Fri
5
Sat
4
Sun
2
Arhivă Radio Chișinău