Stânga pro-rusă încalecă „calul troian” pentru viitoarele prezidențiale în Moldova. Op-Ed de Anatol Țăranu
-
02 Septembrie 2022 08:45
„Calul troian” este unul dintre cele mai cunoscute simboluri și lecții ale istoriei universale venite din legendele Greciei antice și întruchipând tot ce înseamnă înșelăciunea inamicilor și încrederea naivă a victimelor lor.
Conform mitologiei grecești, însuși ideea de „cal troian”, ca metodă militară salvatoare, i-a venit în minte eroului „Iliadei” Ulise, unuia dintre cei mai legendari conducători militari ai grecilor antici, care nici după lungi bătălii nu puteau cuceri orașul Troia. Însă aplicarea metodei „calului troian” a îngenuncheat invincibilul până la acea oră oraș-cetate, ridicând viclenia la cea mai cotată însușire politică în istorie. Cu timpul, expresia „calul troian” devine utilizată în situații când rezolvarea unei probleme se face printr-un șiretlic sau printr-un fals ce poate schimba o situație din interior. Se pare că faima legendarului Ulise inflamează azi imaginația unor politicieni din Republica Moldova, făcându-i tributari metodelor faimosului erou antic.
De ce se pune căruța înaintea calului?
Această percepție îndeosebi prinde rădăcini după anunțarea publică de către primarul general al Chișinăului, Ion Ceban, a intenției sale privind crearea unui nou partid politic, numit Mișcarea Alternativă Națională. Această noutate a provocat o largă rezonanță în spațiul informațional moldovenesc, trezind la viață diverse comentarii și supoziții. În legătură cu această inițiativă făcută publică recent este important de amintit că, la sfârșitul anului trecut, actualul primar al Chișinăului a anunțat crearea Mișcării Alternativa Națională, care inițial nu presupunea o afiliere politică precisă. Cu toate acestea, în ultimele peste șase luni de existență, Mișcarea anunțată sub egida primarului așa și nu s-a manifestat activ și palpabil în spațiul public, mai degrabă rămânând doar sub masca unei inițiative declarate. Acum se dovedește că în baza acestei mișcări virtuale rămâne să fie creat un partid politic, având ca obiectiv major integrarea europeană a Republicii Moldova prin presupusa modernizare a tuturor aspectelor vieții ei.
Ion Ceban deocamdată nu se grăbește să precizeze cine dintre persoanele cunoscute se vor alătura partidului său și care sunt sursele de finanțare pentru proiectul politic anunțat. Mai mult, s-a dovedit că la această etapă nici nu există proiecte de Program și Regulament ale noului partid, acestea rămânând încă să fie elaborate. O situație ciudată, de obicei cetățenii activi din punct de vedere politic decid să se unească într-un partid în baza unui program politic pe care îl împărtășesc și pe care intenționează să-l implementeze în viață. În caz dacă această succesiune logică nu este respectată, atunci situația care apare se încadrează pe deplin sub formula - căruța înaintea calului, ceea ce poate indica vulnerabilitatea politică și tehnologică a proiectului de partid în formare.
Această stângăcie tehnologică este cu atât mai ciudată, cu cât campania electorală precedentă a lui Ion Ceban la Chișinău a fost aproape impecabil gândită din punct de vedere a tehnologiei electorale și cu succes realizată, ceia ce i-a permis convingător să-l învingă la alegerile primarului general al capitalei pe principalul său rival, Andrei Năstase. Unica explicație a acestei situații rezidă în marea dificultate pentru Ion Ceban de a justifica saltul său politic de la un politician de orientare pro-rusă, spre unul pro-european. Și totuși, încă este prea devreme pentru a trage concluzii finale cu privire la perspectivele partidului care se înființează, deocamdată sunt prea puține date pentru o analiză cuprinzătoare a situației.
S-a distanțat de PSRM, dar poate miza pe electoratul acestuia?
Cu toate acestea, anumite perorații se prefigurează deja în acest stadiu. După ce a anunțat angajamentul viitorului său partid pentru promovarea vectorul integrării europene a Republicii Moldova, Ion Ceban și-a tăiat cordonul ombilical care îl leagă de Partidul Socialiștilor, în care el încă nu demult purta responsabilitatea de secretar pe ideologie. Pe acest motiv unii analiști politici îl suspectează pe Ceban de aderarea nesincera la valorile europene, mai degrabă acreditând efortul său de a construi un nou partid european prin încercarea de a juca rolul unui „cal troian” în tabăra pro-europeană. Oricum, este evidentă dorința primarului Chișinăului de a se distanța de socialiștii lui Dodon pătați de corupție și, pe acest motiv, reprezentând o povară grea pentru orice participant la viitoarele curse electorale.
Saltul politic al lui Ion Ceban în tabăra pro-europeană, indiferent de sinceritatea acestui pas, vine să confirme marele dificultăți pe care le trăiesc reprezentanții politici ai stângii pro-ruse în Republica Moldova pe fundalul agresiunii militare ruse în Ucraina. Asocierea politică fățișă cu Rusia - agresoarea Ucrainei, echivalează în plan electoral cu o foarte probabilă înfrângere la viitoarele alegeri. De aici vine și necesitatea jenantă pentru Ion Ceban de a se distanța de o asociere directă cu politica Moscovei, dar, în același timp, nu atât de pronunțată ca să piardă iremediabil simpatiile adepților lumii ruse de la Chișinău. După toate aparențele, actualul primar general al capitalei, dar și consultanții săi politici au venit la concluzia, că metoda ce mai fezabilă de soluționare a problemei rezidă în declararea adeziunii lui Ion Ceban la poziția unui politician de orientare pro-europeană. În acest caz asistăm doar la prima vedere la o metamorfoză politică uluitoare al lui Ion Ceban, în realitate cazul reîncarnării geopolitice a actualului primar de Chișinău vine doar să confirme vitalitatea pe scena politică moldovenească a principiului descris de formula machiaveliană despre scopul care scuză mijloacele.
O mișcare cu bătaie lungă
Este destul de evident că, la această etapă, pentru toți cei ale căror interese politice și de altă natură sunt concentrate pe figura politică a actualului primar al Chișinăului, oportunitatea electorală prevalează asupra tuturor celorlalte. Iar asta, la rândul său, înseamnă, că prin declarația sa despre crearea unui partid politic, Ion Ceban a dat startul nu doar campaniei electorale pentru realegerea sa în funcția de primar al Chișinăului. La scurt timp după declararea intenției de a înființa propriul partid politic a venit și confirmarea dorinței sale de a candida pentru un nou mandat de primar al Chișinăului. Urmând logica jocului politic, putem cu ușurință să anticipăm că la viitoarele alegeri de la Chișinău stânga prorusă, conformându-se, în primul rând, sfaturilor de la Moscova, va susține solidar candidatura lui Ion Ceban, în ciuda mai noilor sale retorici pro-europene. Și dacă obiectivul realegerii sale la cârma capitalei va fi atins, Ion Ceban va deveni cu o eventualitate înaltă candidat unic pentru forțele de stânga la următoarele alegeri prezidențiale.
Mișcările de ultimă oră privind poziționarea politică pe segmentul stângii pro-moscovite, prevestesc timpuri grele pentru partida pro-europeană moldovenească dezbinată și fără un candidat bine cotat electoral pentru funcția de viitor primar al Chișinăului. Este suficient să arunci o privire sumară asupra sondajelor sociologice ca să-ți faci o impresie dezagreabilă privind gradul de depopulare a segmentului pro-european de figuri politice carismatice și cu priză largă la electorat. Cazul ratingului înalt al Maiei Sandu vine doar să accentueze deficitul de politicieni cu imagine electorală consistentă în tabăra pro-europenilor. În această situație rămâne doar de văzut, dacă liderii pro-europenii moldoveni sesizează cu o precizie înaltă pericolul care vine din partea stângii anti-europene, care cu bună știință încalecă tactica „calului troian” pentru a curma perspectiva europeană pentru Republica Moldova.