Stan Wawrinka a câștigat în premieră turneul de la Roland Garros
-
07 Iunie 2015 21:32
Tenismanul elvețian Stan Wawrinka a câștigat în premieră turneul de la Roland Garros, al doilea de Mare Șlem al anului, duminică, după ce l-a învins în finală pe sârbul Novak Djokovic, liderul ATP, cu 4-6, 6-4, 6-3, 6-4, scrie Agerpres.
Wawrinka și-a adjudecat al doilea titlu de Grand Slam din carieră după cel de la Australian Open, în 2014.
Elvețianul a impresionat prin forța și rezistența arătate în schimburile de mingi, reușind să se impună în fața favoritului, care era neînvins de 28 de meciuri. Djokovic a eșuat în tentativa de a pune mâna pe singurul său trofeu care îi lipsește din palmares, după ce a pierdut finalele din 2012 și 2014.
Wawrinka (30 ani) a dictat jocul, reușind 9 ași, a avut lovituri redutabile de backhand și forehand, a reușit nu mai puțin de 60 de lovituri direct câștigătoare (Djokovic doar 30). Jucătorul din Țara Cantoanelor a fost mai bun și în raliuri, capitol la care Nole stătea mai bine de obicei.
Djokovic a venit la Paris după ce câștigase toate turneele importante din acest sezon, cu excepția celui de la Madrid, luat de Andy Murray, la care nu a participat.
Novak Djokovic a dominat primul set și l-a câștigat cu 6-4, dar Wawrinka a ridicat nivelul și apoi a preluat conducerea meciului, punctând în momentele importante ale confruntării.
Wawrinka s-a ales cu 2.000 de puncte ATP și cu un cec de 1,8 milioane euro, în timp ce Djokovic a fost recompensat cu 1.200 puncte și cu 900.000 euro.