Sri Lanka va scoate la licitație cel mai mare safir natural albastru din lume, pentru a aduce bani în arhipelag în perioada de criză

  • 14 Decembrie 2021 09:34
Sri Lanka va scoate la licitație cel mai mare safir natural albastru din lume, pentru a aduce bani în arhipelag în perioada de criză

Cel mai mare safir albastru corindon natural din lume, de 310 kilograme, care a fost găsit într-o mină de pietre prețioase în urmă cu aproximativ trei luni, va fi scos la licitație pe piața internațională, au anunțat autoritățile din Sri Lanka.

Supranumită "Regina Asiei", nestemata va fi scoasă la vânzare anul viitor. Proprietarii doresc să vândă "Regina Asiei" pentru a aduce resurse financiare în arhipelag, într-un moment în care țara se confruntă cu o importantă criză economică provocată de o epuizare a resursei de devize, scrie digi24.ro.

"Această nestemată cântărind peste 310 kilograme, este o descoperire rară. Preconizăm să o scoatem la licitație la Dubai, pe 20 ianuarie", a declarat pentru agenția EFE președintele Autorității Pietrelor Prețioase din Sri Lanka, Tilak Weerasinghe.

Nestemata a fost găsită în Ratnapura, o regiune bogată în pietre prețioase. Ratnapura este cunoscută și sub numele de "capitala pietrelor prețioase" din această țară din Asia de Sud, lider mondial în exportul de safire și de pietre prețioase.

 

Sri Lanka a câștigat în 2020 aproximativ o jumătate de miliard de dolari din exportul de safire, diamante și alte nestemate, au raportat reprezentanții industriei locale de pietre prețioase.

Nestemata de 310 kilograme ar putea atinge un preț foarte mare pe piață

Corindonul albastru, în stare naturală, ar putea atinge un preț foarte mare pe piață, mai scrie EFE, citată de Agerpres. "Chiar dacă s-ar putea găsi doar un kilogram de safir transparent în interiorul său, credem că ar putea atinge prețul de 100 de milioane de dolari", a spus Tilak Weerasinghe.

În luna iulie, Sri Lanka, care deține importante zăcăminte de coridon albastru, a anunțat descoperirea unui grup de safire, denumit "Serendipia", într-o mină din Ratnapura.

Tags

Alte Noutati

LIVE: Lumina cuvântului * Muzică
Meteo Chișinău
12,24
Cer acoperit de nori
Umiditate:76 %
Vint:1,54 m/s
Mon
16
Tue
18
Wed
18
Thu
19
Fri
19
Arhivă Radio Chișinău