Sprijinul României pentru Republica Moldova, deplin și necondiționat

  • 27 Septembrie 2013 14:59
Sprijinul României pentru Republica Moldova, deplin și necondiționat

Sprijinul României pentru Republica Moldova a fost întotdeauna deplin și necondiționat, iar ultimii ani au adus un salt calitativ în relația bilaterală, a declarat Secretarul de Stat al Ministerului Afacerilor Externe de la București, Bogdan Aurescu.

Parteneriatul strategic dintre România și Republica Moldova este integral adaptat la problemele pe care Chișinăul trebuie să le rezolve în parcursul său european, a declarat vineri, 27 septembrie, secretarul de stat al Ministerului Afacerilor Externe al României, Bogdan Aurescu, aflat în vizită la Chișinău.

Cele mai importante proiecte comune moldo-române se referă la gazoductul Iași-Ungheni, programul SMURD și sprijinul acordat de autoritățile române în consolidarea unor instituții precum Comisia Națională de Integritate și Consiliul Antidiscriminare, a mai subliniat oficialul român. 

Sprijinul României pentru Republica Moldova a fost întotdeauna deplin și necondiționat, iar ultimii ani au adus un salt calitativ în relația bilaterală, a declarat Secretarul de Stat al Ministerului Afacerilor Externe de la București, Bogdan Aurescu.

Bogdan Aurescu a amintit și despre reacția promptă a Uniunii Europene în contextul interdicției impuse de Federația Rusă la vinurile moldovenști.

În prezent, există 14 proiecte comune în derulare, în valoare de 2,7 milioane de euro în domenii ca agricultura, sănătatea, modernizarea serviciilor publice locale, armonizarea legislației sau cercetarea, a mai adăugat Bogdan Aurescu. Doar în acest an au fost lansate opt proiecte în valoare de peste 600.000 de euro, iar pentru bursele de studii pentru cetățenii Republicii Moldova, anul trecut au fost alocate aproximativ  13 milioane de euro.

Iată ce a spus ministrul adjunct al Afacerilor Externe și Integrării Europene de la Chișinău, Iulian Groza, despre dinamizarea realțiilor dintre Republica Moldova și România, în ultimii ani.

Relația României cu Republica Moldova este de o intensitatea care depășește până și parteneriatele strategice, declarat Ambasadorul român la Chișinău, Marius Lazurca.

Dezbaterile au avut loc în cadrul conferinței de finalizare a proiectului  ”Contribuții la Parteneriatul pentru dezvoltare  - România și Republica Moldova”.

Tags

Alte Noutati

LIVE: Românii de pretutindeni
Meteo Chișinău
13,24
Cer acoperit de nori
Umiditate:71 %
Vint:2,06 m/s
Sun
15
Mon
16
Tue
18
Wed
18
Thu
19
Arhivă Radio Chișinău