Sprijin pentru promovarea exporturilor: Programul „Bridge export”, cu un buget de 60 de milioane de lei, lansat la Chișinău

  • 23 Februarie 17:18
Sprijin pentru promovarea exporturilor: Programul „Bridge export”, cu un buget de 60 de milioane de lei, lansat la Chișinău

O nouă ediție a Programului BRIDGE Export a fost lansată astăzi la Chișinău de către Agenția de Investiții, cu un buget majorat la 20 de milioane de lei și granturi de până la 60% din costurile proiectelor de promovare externă. Programul vine să sprijine asociațiile de business în accesarea piețelor internaționale prin cofinanțarea participării la târguri, misiuni de afaceri și campanii de promovare, transmite Radio Chișinău.

Ministrul Dezvoltării Economice și Digitalizării, Eugeniu Osmochescu, a subliniat la evenimentul de lansare că programul vine să răspundă unui obiectiv național asumat de a  crește exporturile și reducerea deficitului balanței comerciale, în condițiile în care aproape 70% din exporturile țării merg deja spre UE.

Directoarea Agenția de Investiții a Republicii Moldova, Natalia Bejan, a precizat că, în noua ediție a programului, acordarea granturilor este condiționată de prezentarea unei strategii sectoriale clare, care să includă piețe-țintă bine definite, produse concrete promovate și un plan de acțiuni pe o perioadă de cel puțin un an.

 „Deci prin programul Bridge Export, noi ne dorim să creăm pentru sectoarele prioritare ale Republicii Moldova viziuni de dezvoltare sectorială, de marketing sectorial. Nu ne mai interesează să mergem la un singur târg sau la două târguri sau să facem o misiune de business ad hoc. Între anii 2022 și 2025, granturile pe care noi le-am acordat asociațiilor de business au fost un pic peste 8 milioane de lei. Acum, programul Bridge Export, deja aprobat, pentru următoare 3 ani de zile, inclusiv 2026, dispune de un buget de 60 de milioane de lei. Dar o chestie conceptuală foarte diferită de această dată în acest program este că noi nu vedem asociațiile de business drept beneficiari ai programului, ci co-creatori acestui program. Beneficiarii finali sunt companiile exportatoare din Republica Moldova. Programul vine cu o finanțare de până la 60% din costurile programului”, spune Natalia Bejan.

Activitățile eligibile în cadrul programului includ participarea la târguri și expoziții internaționale, misiuni de afaceri, studii de piață, campanii de publicitate și marketing, precum și activități de consolidare a capacității de promovare a exportului. Fiecare proiect trebuie să vizeze cel puțin trei companii din sector, iar valoarea cofinanțării poate fi cuprinsă între 100.000 și 2 milioane de lei per dosar.

În ultimii trei ani, Agenția de Investiții a Republicii Moldova a alocat peste 8 milioane de lei prin programul de granturi, finanțând 46 de activități și susținând 20 de inițiative ale asociațiilor de business orientate spre promovarea exporturilor și internaționalizarea companiilor, generând un export de peste 1 miliard de lei.

Dosarele pot fi transmise până la data de 15 martie 2026, ora 17:00, urmând ca activitățile aprobate să fie implementate în intervalul aprilie 2026 – aprilie 2027,  iar un al doilea apel de proiecte este planificat pentru luna noiembrie.

Informații complete sunt disponibile pe invest.gov.md, iar întrebările pot fi adresate la [email protected].

Tags

Alte Noutati

LIVE: Confluențe Românești cu Radio România Internațional
Meteo Chișinău
24,55
Cer fragmentat
Umiditate:63 %
Vint:2,4 m/s
Sat
23
Sun
19
Mon
19
Tue
21
Wed
22
Arhivă Radio Chișinău