Sprijin adecvat pentru Ucraina, Republica Moldova și vecinătatea Europei. Plenul Parlamentului European adoptă raportul lui Siegfried Mureșan

  • 18 Octombrie 2023 15:44
Sprijin adecvat pentru Ucraina, Republica Moldova și vecinătatea Europei. Plenul Parlamentului European adoptă raportul lui Siegfried Mureșan

Plenul Parlamentului European a votat astăzi, cu largă majoritate, 424 voturi „pentru”, 101 „împotrivă” și 102 abțineri, raportul eurodeputatului Siegfried Mureșan privind poziția Parlamentului asupra Bugetului Uniunii Europene pentru anul 2024.

În poziția adoptată, Parlamentul susține creșterea alocărilor către acele domenii care au nevoie de mai multă finanțare europeană, precum cercetarea, bursele de studiu „Erasmus+”, tinerii fermieri, dar și Republica Moldova, Ucraina și Vecinătatea estică și Vecinătatea sudică ale Uniunii Europene.

„Mulțumesc colegilor din Parlamentul European care au adoptat, cu largă majoritate, raportul meu și avem o poziție unită privind Bugetul UE din 2024. Vestea bună este că bugetul, în valoare de aproximativ 190 de miliarde de euro, cuprinde suficiente fonduri pentru a finanța prioritățile tradiționale ale Uniunii, precum Politica de Coeziune și Politica Agricolă Comună, din care România primește majoritatea fondurilor europene nerambursabile. În plus, vrem să creștem sprijinul pentru domeniile care au nevoie de mai multă finanțare în următoarea perioadă. Alocăm aproximativ 100 de milioane de euro în plus pentru cercetare, care aduce beneficii concrete oamenilor din toată Europa, mai ales când vorbim de cercetarea în domeniul medical. Tot aproximativ 100 de milioane de euro în plus alocăm pentru bursele de studiu «Erasmus+». Vreau ca un număr cât mai mare de tineri din România și din UE să beneficieze de sprijin pentru a studia în străinătate. De asemenea, tot cu 100 de milioane de euro creștem alocările pentru Mecanismul privind Conectarea Europei prin care dezvoltăm infrastructura de transport transfrontalieră din Europa”, a declarat deputatul european Siegfried Mureșan, după votul din plen.

„Sprijinirea tinerilor fermieri, gestionarea migrației, întărirea Parchetului European, Programul European de Sănătate, Programul de sprijinirea a industriilor creative; pentru toate aceste domenii și programe vrem, de asemenea, să întărim sprijinul bugetar”, a mai spus Mureșan.

„O altă prioritate majoră a bugetului este siguranța Uniunii Europene. Iar siguranța noastră depinde, într-o bună măsură, și de siguranța țărilor din vecinătatea noastră. De aceea, trebuie să avem suficiente fonduri în bugetul Uniunii Europene pentru a ne asigura că putem gestiona adecvat situațiile neprevăzute atât din interiorul Uniunii, cât și de la granițele noastre. Din 2020, când am adoptat Cadrul Financiar Multianual pe 7 ani al Uniunii pe baza căruia concepem bugetele anuale, au fost declanșate două conflicte armate la granițele noastre: războiul din Ucraina și atacurile teroriste ale Hamas în Israel. De aceea, propunem creșterea alocărilor în bugetul UE pentru Ucraina, Republica Moldova și restul țărilor din Vecinătatea estică și sudică ale Europei tocmai pentru a contribui la reducerea riscurilor de securitate de la granițele noastre. Creșterea sprijinului pentru Ucraina și Moldova este cu atât mai importantă cu cât aceste țări sunt state candidate la Uniunea Europeană. Cum Cadrul Financiar Multianual, în forma adoptată în 2020, nu prevede suficientă flexibilitate pentru o creștere adecvată a alocărilor către aceste noi priorități de securitate, este necesară și revizuirea cadrului multianual. Din acest motiv, poziția Parlamentului privind Bugetul UE din 2024 este aliniată cu propunerea de revizuire a Cadrului Financiar Multianual 2021 - 2027”, a mai spus eurodeputatul Siegfried Mureșan.

Poziția privind Bugetul UE din 2024, adoptată astăzi de plenul Parlamentului European, reprezintă mandatul cu care eurodeputatul Siegfried Mureșan va conduce, în următoarele săptămâni, negocierile finale privind bugetul european cu Consiliul Uniunii Europene și Comisia Europeană. Obiectivul este acela de a ajunge la un acord privind Bugetul UE până la finalul anului 2023.

Tags

Alte Noutati

LIVE: Muzică*Știri*Muzică
Meteo Chișinău
4,4
Ploaie moderată
Umiditate:85 %
Vint:6,69 m/s
Sat
4
Sun
2
Mon
1
Tue
0
Wed
1
Arhivă Radio Chișinău