El povestește despre prima sa vizită la Chișinău, la 13 ani:

„Chișinăul era în ruină după război, mașini militare, tancuri… Am căscat gura la deal, la vale, am văzut tot ce se putea vedea… Seara nu aveam unde dormi. M-am dus la gară. Tren nu era în ziua aceea. La gară am dormit pe scaun. Tot mă trezea un milițian, tot mă ghiontea: „Scoală, măi! Aici nu e de dormit”! Dinspre ziuă,  o femeie făcea curățenie și stropea cu clorură de var - „hlorcă” îi mai zic moldovenii. Cum stăteam pe paturile acelea de scânduri și așteptam dimineața, mi-a stropit pantalonii, fără să vrea. Când m-am trezit dimineața, pantalonii erau tărcaaaați, parcă eram un cal pintenog... Pe urmă am văzut Chișinăul la 20 de ani, când am venit la institutul pedagogic. Chișinăul începuse a se reface, dar mai mult erau statuile lui Stalin decât clădiri noi. Se vorbea foarte puțin în limba noastră. Mă plimbam cu Valentin Mândâcanu, colegul meu de grupă, și o femeie și-a făcut cruce: „Mânțănesc, Doamne, că aud limba noastră aici”, povestește scriitorul Spiridon Vangheli.