Spectacolul „Testamentul” de Gheorghe Urschi, prezentat de minorii de la penitenciarului nr. 10 - Goian

  • 19 Iulie 2019 18:15
Spectacolul „Testamentul” de Gheorghe Urschi, prezentat de minorii de la penitenciarului nr. 10 - Goian

Mai mulți minori de la penitenciarului nr. 10 - Goian au prezentat astăzi la Teatrul pentru copii “Guguță”, spectacolul „Testamentul” de Gheorghe Urschi.

Activitatea a avut loc în cadrul unui festival cultural ce este organizat de administrațiile penitenciarelor, care se află la ediția a VIII-a, și a fost susținută de către Avocatul poporului pentru problemele copilului, Maia Bănărescu.

Adolescenții au prezentat spectacolul în care ei înșiși au fost scenariști, regizori și actori. Un fragment din repetiția general a spectacolului i-a fost demonstrat și autorului, Gheorghe Urschi, care a rămas profund emoționat de jocul tinerilor.

Indiferent dacă vor deveni pe viitor actori sau nu, tinerii cu care am discutat au mărturisit că  participarea la acest spectacol le-a ajutat să-și revizuiască  anumite principii și să-și stabilească prioritățile în viață.

Directoarea penitenciarului pentru minori, Liuba Jignea-Suveică, a menționat că deși festivalul, numit ”Evantai Folcloric”, are loc anual, la toate penitenciarele, este pentru prima oară când un spectacol din cadrul acestuia a fost demonstrat dincolo de zidurile penitenciarului, pe scena unui teatru republican. Acest fapt i-a făcut pe copii să-și lărgească orizontul, să interacționeze cu lumea din afară, întărindu-și speranța și voința spre bine, a spus directoarea penitenciarului de la Goian.

Ea a mai menționat că minorii devin infractori atunci când nu le ajunge atenție, grijă și dragoste din partea adulților.

La Penitenciarul 10 din Goian se află în detenție 38 de minori cu vârstă între 16-20 de ani, mulți dintre care sunt deținuți pentru crime deosebit de grave.

Tags

Alte Noutati

LIVE
Meteo Chișinău
14,96
Cer senin
Umiditate:99 %
Vint:1,03 m/s
Tue
19
Wed
15
Thu
17
Fri
18
Sat
19
Arhivă Radio Chișinău