Spectacolul ”Aveți ceva de declarat?” va reveni pe scena Teatrului Național ”Mihai Eminescu”

  • 29 Ianuarie 2022 17:38
Spectacolul ”Aveți ceva de declarat?” va reveni pe scena Teatrului Național ”Mihai Eminescu”

La Teatrul Național ”Mihai Eminescu” din Chișinău va avea loc astăzi, la ora 18.00, spectacolul ”Aveți ceva de declarat?”, montat de Petru Hadârcă după piesa “Puricele în ureche”, scrisă de comediograful francez Georges Feydeau, informează MOLDPRES.

Potrivit regizorului, este vorba de o comedie clasică, scrisă de cel mai jucat autor la ora actuală. „De data aceasta ne-am propus să punem în scenă o comedie pe situații. Sunt împătimit de Caragiale, iar Georges Feydeau a fost predecesorul său. Mesajul spectacolului ne vorbește despre faptul că viața e frumoasă și fiecare clipă trebuie s-o trăim după cum ne spune buna dispoziție de dimineață. Prin această comedie am decis să lăsăm problemele sociale la o parte și să aducem o sărbătoare pentru spectatori”, a precizat Petru Hadârcă, relatează sursa citată.

Muzica spectacolului este scrisă de Valy Boghean, după versurile lui Valeriu Turea-junior, scenografie – Adrian Suruceanu, costume – Lucia Covali, regie tehnică – Petru Oistric, coregrafie – Dumitru Tanmoșan. Din distribuție fac parte actorii Petru Oistric, Ghenadie Gâlcă, Mihaela Strâmbeanu, Emil Gaju, Alexandru Pleșca, Iurie Negoiță, Angela Ciobanu ș.a.

Tot astăzi, la 18.30, la Teatrul ”Eugene Ionesco” va avea loc spectacolul ”Iubirea la proști”, comedie romantică de Francis Veber, în regia lui M. Chris Nedeea (România). Este vorba de o comedie franceză, cu umor rafinat și replici explozive, unde situațiile absurde și confuziile amuzante se țin lanț.

În aceeași zi, la 18.00, Teatrul ”De pe strada Trandafirilor” va prezenta spectacolul ”Levushka”, comedie lirică de A. Krîm în regia lui Iuri Harmelin, la 18.30, Teatrul Dramatic Rus de Stat ”A. P. Cehov” – spectacolul ”Păzea! Mătușele!” de A. Kropovkin, în regia lui Dmitri Koev, Teatrul  Național ”Satiricus I. L. Caragiale” –  spectacolul ”Nunta” de A. P. Cehov, în regia lui Alexandru Grecu, iar la 19.00, Teatrul ”Geneza Art” –  spectacolul „3 + Cristina pe frecvența iubirii”, adaptare după un scenariu de film în regia Danielei Burlaca.

Duminică, la 18.00, Teatrul Național ”Mihai Eminescu” va oferi publicului spectacolul ”Carnavalul” de I. L. Caragiale, versiune scenică – Alexandru Dabija, Teatrul ”De pe strada Trandafirilor” – spectacolul ”Levushka” de A. Krîm, în regia lui Iuri Harmelin, la 18.30, Teatrul Dramatic Rus de Stat ”A. P. Cehov” – spectacolul ”Divele, sau în teatru doar fete” de Ken Ludwig, în regia lui Dmitri Koev, Teatrul Național ”Satiricus I. L. Caragiale” – spectacolul ”O scrisoare pierdută” de I. L. Caragiale, în regia lui Alexandru Grecu și la 19.00, Teatrul ”Geneza Art” – spectacolul „3 + Cristina pe frecvența iubirii”, adaptare după un scenariu de film în regia Danielei Burlaca.

Tags

Alte Noutati

LIVE: Dor de Izvor cu Maria Mocanu
Meteo Chișinău
8,29
Ploaie puternică
Umiditate:99 %
Vint:0,51 m/s
Sun
2
Mon
1
Tue
1
Wed
2
Thu
4
Arhivă Radio Chișinău