Specialiștii recomandă cetățenilor să evite procurarea florilor din plastic pentru vizita la cimitir de Paștele Blajinilor

  • 19 Aprilie 10:20
Specialiștii recomandă cetățenilor să evite procurarea florilor din plastic pentru vizita la cimitir de Paștele Blajinilor

Autoritățile și ecologii recomandă cetățenilor să evite procurarea florilor și decorațiunilor din plastic pentru vizita la cimitir de Paștele Blajinilor, întrucât acestea poluează solul și aerul, iar în procesul de ardere elimină substanțe cancerigene.

Potrivit specialiștilor, utilizarea florilor artificiale pune în pericol sănătatea oamenilor și afectează în mod negativ mediul înconjurător, transmite moldpres.

„Florile și decorațiunile din plastic elimină o cantitate semnificativă de substanțe toxice, poluând solul, aerul, iar în apele subterane nimeresc coloranți ce conțin metale grele. Perioada de descompunere a produselor petrochimice poate să ajungă și până la 300 de ani. De asemenea, în procesul de ardere se elimină dioxine, furani și substanțe cancerigene”, susțin experții ecologiști.

În acest context, cetățenii sunt îndemnați să contribuie la protecția mediului înconjurător și să renunțe la procurarea decorațiunilor artificiale, iar drept alternativă se propune sădirea plantelor decorative multianuale.

Creștinii ortodocși sărbătoresc astăzi Paștele Blajinilor, zi în care sunt pomeniți cei răposați. De Paștele Blajinilor, credincioșii vizitează mormintele celor apropiați, le aduc flori, preoții oficiază slujbe de pomenire, după care rudele oferă pomeni de sufletul morților.

Tags

Alte Noutati

LIVE: Obiectiv, România!
Meteo Chișinău
27,95
Nori împrăștiați
Umiditate:45 %
Vint:3,88 m/s
Thu
22
Fri
15
Sat
17
Sun
17
Mon
19
Arhivă Radio Chișinău