Spațiul aerian din jurul aeroportului Internațional Dubai a fost închis
-
28 Septembrie 2016 20:22
Avioanele au fost reținute la sol timp de jumătate de oră la Aeroportul Internațional Dubai, din cauza unei drone care zbura în zonă, a declarat un oficial al aeroportului.
Potrivit unor rapoarte, spațiul aerian din jurul aeroportului a fost închis miercuri, după 08:00, ora locală, din cauza "activității neautorizate a unei drone".
Sosirile au fost reluate la 08:35, ora locală, iar toate operațiunile aeroportuare au fost reluate pâna la ora 09:07. Nu este pentru prima oară când drone au întârziat avioane la acest aeroport, unul dintre cele mai aglomerate din lume. Pe 12 iunie, un incident similar a provocat închiderea Aeroportului Internațional Dubai timp de 69 de minute.
În urma incidentului, autorități din Emiratele Arabe Unite au anunțat planuri privind înăsprirea regulamentelor asupra cumpărării și folosirii dronelor, informează Rador.