Spania: Susținători ai independenței Cataloniei au continuat joi noaptea protestele violente

  • 18 Octombrie 2019 08:47
Spania: Susținători ai independenței Cataloniei au continuat joi noaptea protestele violente

Protestatari furioși după condamnarea la închisoare a nouă lideri ai separatiștilor catalani au ridicat baricade și au incendiat containere de gunoi joi seara la Barcelona, în a patra zi de demonstrații, transmite dpa, preluat de Agerpres.

În mai multe cazuri au fost raportate ciocniri între protestatari și polițiști, aceștia din urmă fiind atacați cu pietre și petarde.

Forțele de ordine au reușit să țină separați participanții la două demonstrații - una în sprijinul independenței Cataloniei, iar cealaltă organizată de extremiștii de dreapta locali.

Un post de radio catalan a estimat că mii de activiști separatiști încă se aflau pe străzile din centrul Barcelonei după miezul nopții.

Manifestații de mai mică amploare au avut loc în orașele catalane Girona și Lleida.

Liderul executivului catalan Quim Torra amenințase în cursul zilei de joi cu organizarea unui nou referendum privind secesiunea regiunii din nord-estul Spaniei. ''Dacă suntem condamnați la 100 de ani de închisoare pentru că am făcut urne de vot, atunci răspunsul este clar: trebuie să facem din nou urne de vot pentru autodeterminarea noastră'', a afirmat cu fermitate Torra în parlamentul regional de la Barcelona.

El s-a declarat ''indignat și întristat'' de verdictele date în cazul celor nouă lideri catalani, calificate drept ''o mare farsă și demne de dispreț''.

Curtea Supremă a Spaniei a pronunțat luni condamnări între nouă și 13 ani de închisoare în dosarul rebeliunii din Catalonia din 2017.

Nouă lideri ai separatiștilor catalani au fost condamnați la închisoare pentru încercarea de a declara independența provinciei lor, în legătură cu referendumul din Catalonia, interzis de guvernul de la Madrid. Alți trei acuzați au fost considerați vinovați doar de nesupunere, faptă mai puțin gravă, pentru care nu vor fi închiși.

Cea mai grea pedeapsă (13 ani de detenție) a primit-o fostul vicelider al guvernului Cataloniei, Oriol Junqueras. Toți inculpații au fost achitați pentru cea mai gravă acuzație, cea de rebeliune. Media locale au relatat că separatiștii condamnați ar putea fi puși în libertate după efectuarea unui sfert din pedeapsă.

Sursa:Agerpres

Tags

Alte Noutati

LIVE
Meteo Chișinău
2,18
Cer acoperit de nori
Umiditate:99 %
Vint:0,51 m/s
Thu
4
Fri
5
Sat
6
Sun
3
Mon
2
Arhivă Radio Chișinău