Spania se îndreaptă spre noi alegeri anticipate, după ce negocierile pentru formarea guvernului au eșuat
-
10 Iulie 2019 17:07
Potrivit corespondentei Radio România, discuțiile dintre liderul Partidului Socialist, Pedro Sánchez, și cel al formațiunii de stânga Podemos, Pablo Iglesias, s-au încheiat fără acord.
A 5-a întâlnire după alegeri dintre premierul în funcție și liderul partidului de stânga Unidas Podemos a fost un eșec, iar posibilitatea de a forma un guvern de coaliție este exclusă.
Deși alegerile generale au avut loc în 28 aprilie, rezultatul acestora adâncește criza politică pentru că socialiștii nu a sprijinul necesar pentru învestirea unui guvern monocolor. Spania se îndreaptă spre un nou scrutin parlamentar ce ar putea avea loc în prima parte a lunii noiembrie.
În acest caz, potrivit unui sondaj publicat de ziarul online eldiario.es, Partidul Socialist ar câștiga din nou alegerile cu 31,2 procente și cele mai multe mandate în Congresul Deputaților, dar nu ar reuși nici de această dată să formeze majoritatea pentru un guvern monocolor.
Același sondaj mai arată că Partidul Popular ar obține aproape 20% din voturi, iar celelalte formațiuni politice ar avea de pierdut în medie câte cinci mandate fiecare. Posibilitatea unor alegeri anticipate indică și o participare mai mică la urne, barometrul de astăzi arătând că 31% din spanioli nu ar ieși la vot, transmite RRA.