Spania - Incendiul din insula Gran Canaria a fost izolat

  • 13 August 2019 10:57
Spania - Incendiul din insula Gran Canaria a fost izolat

Incendiul care a afectat 1.500 de hectare începând de sâmbătă în insula spaniolă Gran Canaria a fost considerat luni seară izolat, însă efective importante de combatere a focarului sunt menținute la fața locului, au informat marți autoritățile, citate de AFP, preluat de Agerpres.

"Președintele regiunii insulelor Canare a anunțat că a izolat perimetrul", a scris luni pe Twitter serviciul de urgență 112 al regiunii, după o conferință de presă organizată în acest arhipelag spaniol din largul Oceanului Atlantic.

Un responsabil al serviciului de urgență anunțase luni că incendiul acoperă un perimetru de 23 de kilometri.

"Nu mai există flăcări și nici fum degajat, dar jarul se poate reactiva din cauza vântului, care suflă cu rafale de până la 50 de km/h, și care urmează să scadă din intensitate începând cu ora locală 05:00", a avertizat 112.

Pe de altă parte, un val de căldură este prevăzut în următoarele zile, ceea ce riscă să complice stingerea incendiilor.

Incediul declanșat sâmbătă în comuna Artenara, situată în interiorul acestei insule vulcanice, s-a intensificat în noaptea de sâmbătă spre duminică ca urmare a schimbării direcției vântului, a explicat liderul regiunii insulelor Canare, Angel Victor Torres.

Aproximativ 600 de persoane, inclusiv membrii unității militare de urgență, au fost mobilizate de autorități.

Relieful muntos din interiorul insulei, din care o parte a fost declarată în iulie ca aparținând patrimoniului mondial al UNESCO, le complică sarcina echipelor care luptă cu flăcările.

Zece avioane și elicoptere cisternă au fost mobilizate și au utilizat până acum între 250.000 și 300.000 de litri de apă, a precizat Torres.

Garda civilă l-a arestat sâmbătă pe presupusul autor al incendiului, care l-ar fi declanșat folosind un aparat de sudură, conform autorităților locale.

Spania, a doua destinație turistică la nivel mondial, este afectată în fiecare an de numeroase incendii de pădure din cauza climei sale aride.

Guvernul regional a precizat într-un comunicat că industria de resort nu este afectată de incendiul aflat departe de zonele turistice. Niciun complex hotelier nu este amenințat și nici nu au avut loc întârzieri ale zborurilor, potrivit comunicatului. 

Sursa:Agerpres

Tags

Alte Noutati

LIVE: MUZICĂ
Meteo Chișinău
3,29
Cer acoperit de nori
Umiditate:99 %
Vint:1,03 m/s
Fri
5
Sat
5
Sun
4
Mon
2
Tue
2
Arhivă Radio Chișinău