Spania - Fostul rege Juan Carlos I a făcut primii pași după intervenția chirurgicală pe cord
-
26 August 2019 17:22
Fostul rege al Spaniei Juan Carlos I, în vârstă de 81 de ani, a făcut primii pași după ce a fost supus sâmbătă unei intervenții chirurgicale pe cord, au declarat luni medicii de la o clinică privată din Madrid unde a avut loc operația, relatează dpa, citat de Agerpres.
Juan Carlos I, care se află internat în clinică de vineri seara, se recuperează bine și va fi părăsi în curând secția de terapie intensivă, au afirmat medici de la clinica Quiron de Pozuelo de Alarco.
După un control medical de rutină în luna iunie, doctorii au decis că fostul monarh trebuie supus unui triplu bypass aorto-coronarian. Nu se știe cu exactitate de ce suferă Juan Carlos I.
Aceasta a fost cea de-a 17-a operație chirurgicală suferită de fostul rege al Spaniei, care a fost supus în 2010 unei intervenții chirurgicale de extirpare a unei tumori benigne de la un plămân, potrivit presei publice.
Juan Carlos I a fost rege al Spaniei timp de aproape patru decenii, între 1975 și 2014. El s-a retras în iunie din viața publică, la cinci ani după ce a abdicat în favoarea fiului său, Felipe.
El a continuat totuși să apară în public în această vară, asistând la Madrid la coride și participând în Finlanda la un concurs de navigație, două dintre pasiunile sale.
Sursa:Agerpres