Spania a adoptat definitiv legea care consideră viol orice act sexual fără consimțământ explicit

  • 26 August 2022 11:25
 Spania a adoptat definitiv legea care consideră viol orice act sexual fără consimțământ explicit

Parlamentul spaniol a adoptat joi forma finală a legii care instituie obligația consimțământului explicit pentru un act sexual, în caz contrar acesta poate fi considerat viol conform prevederilor acestei noi legi promovate de guvernul de stânga după un viol colectiv survenit în anul 2018, transmite AFP, potrivit Agerpres.

„Țara noastră înscrie în sfârșit în legislația sa consimțământul ca fiind elementul central al relațiilor noastre sexuale. Femeile nu vor mai trebui să demonstreze că a existat violență sau intimidare într-o agresiune pentru ca aceasta să fie recunoscută ca agresiune sexuală'', a declarat ministrul spaniol al egalității Irene Montero despre legea supranumită ''numai un da este un da''.

Guvernul de stânga spaniol condus de premierul socialist Pedro Sanchez afirmă că în această chestiune a consimțământului explicit s-a inspirat din Convenția de la Istanbul a Consiliului Europei pentru combaterea violenței împotriva femeilor și a violenței domestice, convenție pe care șase state membre ale UE (Bulgaria, Republica Cehă, Ungaria, Lituania, Letonia și Slovacia) nu au ratificat-o, considerând că ea promovează ideologia de gen.

Irene Montero a recunoscut că în noua lege s-a inspirat și dintr-o lege similară adoptată de Suedia, țară unde în urma aplicării respectivei legi a crescut numărul condamnărilor pentru viol.

Stabilirea consimțământului explicit pentru ca un act sexual să nu fie considerat viol este o practică minoritară în Europa, dar Comisia Europeană a prezentat în luna martie un proiect de directivă prin care urmărește să unifice definiția delictului de viol în toate cele 27 de state membre ale UE, în sensul ca acest delict să fie stabilit pentru orice raport sexual ''neconsimțit'', fără a mai fi nevoie de dovedirea amenințării sau folosirii forței.

Guvernul spaniol a motivat adoptarea acestei legi și printr-un caz de viol colectiv petrecut în anul 2018, așa-numitul caz al ''haitei'', în urma căruia 5 bărbați au fost condamnați la 15 ani de închisoare după ce au violat o fată de 18 ani la Pamplona.

Spania este considerată o țară aflată în avangarda feminismului de la adoptarea în 2004, sub un precedent guvern socialist, a unei legi care introduce diferența de gen drept circumstanță agravantă a violențelor.

Tags

Alte Noutati

LIVE: Piese pe alese * Știri
Meteo Chișinău
5,24
Câțiva nori
Umiditate:52 %
Vint:3,09 m/s
Mon
1
Tue
1
Wed
1
Thu
4
Fri
4
Arhivă Radio Chișinău