SpaceX și NASA au lansat o nouă misiune în spațiu. Cei patru astronauți au ajuns pe Stația Spațială Internațională

  • 12 Noiembrie 2021 10:23
SpaceX și NASA au lansat o nouă misiune în spațiu. Cei patru astronauți au ajuns pe Stația Spațială Internațională

O capsulă SpaceX cu patru astronauți la bord a ajuns joi seară la Stația Spațială Internațională, unde noul echipaj, Crew-3, va efectua o misiune de șase luni pe orbită. Trei dintre astronauți sunt la prima călătorie, iar cel de-al patrulea se află a treia oară în spațiu, transmite DIGI24.ro.

Potrivit Cei trei americani și un german îi înlocuiesc pe membrii echipajului Crew-2, care a părăsit Stația Spațială Internațională luni, relatează AFP. Astronauții NASA Raja Chari, Kayla Barron și Tom Marshburn, precum și astronautul Agenției Spațiale Europene Matthias Maurer au părăsit Florida cu racheta SpaceX Falcon 9 miercuri seară, o decolare amânată de mai multe ori, în special din cauza vremii.

Tom Marshburn este a treia oară în spațiu. El a mai zburat la bordul unei navete spațiale în 2009 și la cel al unei rachete Soyuz în 2012-2013. Ceilalți trei astronauți, inclusiv șefa misiunii Raja Chari, sunt la prima călătorie spațială. Matthias Maurer este al doisprezecelea german care ajunge pe orbită.

Echipajul a fost întâmpinat de americanul Mark Vande Hei, care și-a sărbătorit miercuri singur ziua de naștere în segmentul american al Stației. La bord se mai află doi cosmonauți ruși.

Crew-3 este cea de-a treia misiune Space X pentru NASA

Misiunea se numește Crew-3 deoarece este a treia misiune operațională asigurată de SpaceX în numele NASA.

Misiunea va include numeroase experiențe, printre care creșterea de plante în spațiu fără sol sau alt mediu de cultură și obținerea de fibre optice în microgravitație, care pot fi de o calitate mai bună decât cele produse pe Pământ.

De asemenea, astronauții Crew-3 vor efectua plimbări în spațiu, în special pentru a continua instalarea de noi panouri solare, notează AFP, citată de Agerpres.

Totodată, ei vor găzdui două misiuni turistice: japonezi aduși de o navă spațială Soyuz la sfârșitul anului, iar în februarie 2022 pasageri ai misiunii Ax-1, organizată de compania Axiom Space în parteneriat cu SpaceX.

 

 

 

Tags

Alte Noutati

LIVE: MUZICĂ
Meteo Chișinău
9,4
Cer fragmentat
Umiditate:99 %
Vint:7,72 m/s
Sat
4
Sun
2
Mon
1
Tue
1
Wed
2
Arhivă Radio Chișinău