SpaceX a trimis pe orbită cea de-a 13-a tranșă de microsateliți Starlink
-
06 Octombrie 2020 20:30
SpaceX a trimis marți pe orbită cea de-a 13-a tranșă de microsateliți Starlink, după o serie de amânări de 2 săptămâni din cauza vremii nefavorabile, transmite Space.com, potrivit Agerpres.
Racheta cu două trepte Falcon 9 a fost lansată de pe rampa Pad 39A de la Centrul Spațial Kennedy, aparținând NASA, la ora 11:29 GMT. După aproximativ 9 minute de la lansare, prima treaptă a rachetei a aterizat în mod automat pe o barjă-dronă aparținând SpaceX, aflată în largul coastelor Floridei, în Atlantic. Aceasta a fost cea de-a 61-a operațiune de recuperare a primei trepte a unei rachete Falcon 9. Prima astfel de operațiune, menită să scadă foarte mult costurile lansărilor în spațiu, a avut loc în 2015.
Această lansare este cea de-a 17 misiune realizată de SpaceX în cursul acestui an și respectiv cea de-a 94-a lansare a unei rachete Falcon 9.
Condițiile meteo nefavorabile au dus la anularea primei tentative de lansare a acestor sateliți, ce urma să aibă loc la 17 septembrie, soartă împărtășită și de tentativele de lansare din 28 septembrie și 5 octombrie. Problemele tehnice depistate la sistemele terestre folosite pentru lansare au dus la anularea lansării din 1 octombrie.
Prima treaptă a rachetei Falcon 9 folosită marți a mai fost folosită în două lansări - a transportat doi astronauți NASA spre Stația Spațială Internațională la 30 mai, în cadrul primei misiuni cu echipaj uman desfășurată de compania SpaceX și a transportat pe orbită un satelit de comunicații al armatei sud-coreene în luna iulie.