Sorina Ștefârță: „Echipele de presă nu trebuie să servească și să iubescă politicieni”

  • 27 August 2017 12:43
0%
00:00:00
00:00:00

Republica Moldova a pornit la drum, mediatic vorbind, cu posturile de televiziune și radio de stat, iar astăzi avem câteva sute de mijloace de informare în masă, televiziuni, posturi de radio, ziare și pagini pe internet.

De-a lungul acestor ani de la proclamarea independenței, presa a fost ca o hârtie de turnesol a modului cum s-a dezvoltat societatea moldovenească, fiind în mare dependență de evoluțiile de pe scena politică. Care a fost parcursul acesteia și care sunt provocările actuale ale mass-media în Republica Moldova, a încercat să afle colega noastră, Natalia Zaharescu.

Sorina Ștefârță este directoarea Școlii de Studii Avansate în Jurnalism pe care o organizează Centrul pentru Jurnalism Independent. A făcut parte din redacțiile a două ziare importante pentru anumite perioade din evoluția presei moldovenești, ”Flux” și ”Timpul”. De altfel, este mândră de faptul că a participat la editarea a primelor numere ale celor două publicații periodice, care au rămas în istoria mass media din Republica Moldova. Ea a povestit într-un interviu pentru Radio Chișinău despre cele mai importante momente din scurta, dar zbuciumata istorie a presei moldovenești.

Tags

Alte Noutati

LIVE: Fonograf cu Victor Buruiană
Meteo Chișinău
7,74
Ploaie ușoară
Umiditate:99 %
Vint:2,57 m/s
Sun
2
Mon
1
Tue
1
Wed
2
Thu
4
Arhivă Radio Chișinău