Șor a încercat să repete trucul de la locale. Curtea de Apel a refuzat eliberarea lui din arest la domiciliu

  • 04 Octombrie 2016 00:31
Șor a încercat să repete trucul de la locale. Curtea de Apel a refuzat eliberarea lui din arest la domiciliu

Primarul orașului Orhei, Ilan Șor, va rămâne în arest la domiciliu, după ce Curtea de Apel Chișinău a respins luni, 3 octombrie, recursul avocaților, care au cerut cercetarea în libertate.

Procurorul pe acest caz susține că nu există noi circumstanțe, dar se mențin riscuri sporite ca acuzatul să împiedice desfășurarea actului de justiție.

Avocații lui Ilan Șor, care nu sunt de acord cu hotărârea instanței de apel, au declarat că procurorii nu au suficiente argumente în favoarea menținerii clientului lor în arest la domiciliu. De asemenea, ei au anunțat că au depus un demers la Comisia Electorală Centrală, prin care motivează că lui Ilan Șor i se încalcă dreptul de a face agitație electorală în favoarea candidatului înaintat de partidul pe care îl conduce la alegerile prezidențiale. Potrivit apărării, faptul că Ilan Șor se află în arest la domiciliu, îl pune într-o postură inegală față de alți concurenți, fapt ce s-ar putea solda cu anularea scrutinului. Acestea argumente nu au fost însă luate în considerare în instanță, au precizat avocații.

Amintim că, în timpul alegerilor locale din iunie 2015, când era cercetat în dosarul furturilor de la BEM, Ilan Șor a mai fost eliberat din arest la domiciliu, avocații invocând atunci un motiv similar și anume faptul că acesta a fost înregistrat în calitate de candidat la funcția de primar al orașului Orhei.

Tags

Alte Noutati

LIVE: MUZICĂ
Meteo Chișinău
9,96
Cer senin
Umiditate:80 %
Vint:0,51 m/s
Fri
13
Sat
15
Sun
13
Mon
13
Tue
13
Arhivă Radio Chișinău