SONDAJ! Cinci partide în Parlament; PL, PLDM și PCRM nu se regăsesc
-
23 Noiembrie 2015 18:46
Dacă duminica viitoare ar avea loc alegeri anticipate, cinci partide ar intra în viitorul legislativ, potrivit unui sondaj prezentat luni, 23 noiembrie, de Asociația Sociologilor și Demografilor.
Cercetarea confirmă tendințele remarcate și în trecut că majoritatea populației consideră că lucrurile merg într-o direcție greșită, iar două treimi dintre respondenți optează pentru alegeri parlamentare anticipate. Cei mai mulți oameni consideră că trăiau mai bine în perioada sovietică decât în prezent și ar prefera Uniunea Eurasiatică în fața Uniunii Europene.
Partidul Socialiștilor ar acumula aproximativ 16 la sută din voturi, iar formațiunea Partidul Nostru – 15%. Partidul Popular European este creditat cu 6,8% din intențiile de vot, Partidul Democrat ar acumula 6,7% și un eventual partid creat de Platforma DA – 6,3%. Alte câteva partide sunt la limita pragului electoral de 6%: PL ar lua 5,8 la sută din sufragii, PCRM – 5,5%, PLDM – 2,5%, potrivit sondajului. Aproape 30% nu au exprimat o opțiune de vot. Directorul instituției, Victor Mocanu a precizat că într-o asemenea situație partidele de stânga ar deține majoritatea în viitorul parlament.
Aproximativ la fel se prezintă și topul încrederii în personalitățile politice. Liderii de stânga Renato Usatâi și Igor Dodon se bucură de cea mai mare încredere, urmați de Iurie Leancă, Maia Sandu și Vladimir Voronin.
Sondajul mai arată că peste 80% din populație și-ar dori ca șeful statului să fie ales în mod direct de către popor, iar două treimi din respondenți au declarat că ar vrea alegeri anticipate în anul 2016.
Sociologii explică aceasta prin nivelul de trai scăzut, pe care îl percep oamenii, astfel că 70% declară că o duc mai greu în prezent decât în perioada sovietică în urmă cu peste 20 de ani. Criza politică și economică, alături de creșterea prețurilor sunt lucrurile care îngrijorează cel mai mult populația, susține sociologul Andrei Dumbrăveanu.
Peste 70% din respondenți consideră că relațiile Republicii Moldova cu Uniunea Europeană s-au înrăutățit în ultimul an. Iar dacă ar avea de ales, 43% ar opta pentru aderarea țării la Uniunea Vamală controlată de Rusia, iar 39% la Uniunea Europeană.
Cercetarea a fost realizată în perioada 10-18 noiembrie pe un eșantion de 1.187 respondenți din 75 localități, cu o eroare maximă evaluată de organizatori de 3 la sută.
Tags