SONDAJ; Rușii, mai antioccidentali ca niciodată

  • 09 Februarie 2015 19:00

Rușii nu au fost niciodată, de la căderea Uniunii Sovietice, atât de antioccidentali ca acum, arată un sondaj de opinie publicat luni la Moscova și care scoate în evidență prăpastia creată între Rusia și Occident.

'Nu am mai înregistrat niciodată un resentiment atât de puternic și atât de agresiv împotriva Occidentului în toată istoria cercetărilor noastre', a declarat pentru AFP Lev Gudkov, directorul Centrului independent Levada, cel care a realizat acest sondaj, efectuat la sfârșitul lunii ianuarie în toată Rusia.

Conform studiului, patru ruși din cinci (81%) declară că au o opinie 'foarte proastă' sau 'proastă' despre SUA, un procent aproape de două ori mai mare decât cel de anul trecut.

Același sondaj mai arată că aproximativ 42% dintre rușii chestionați califică relațiile dintre Moscova și Washington drept 'ostile', în timp ce anul trecut procentul acelora care aveau această opinie era de numai 4%.

În același timp, atitudinea rușilor față de țările europene, tradițional pozitivă, s-a deteriorat în mod semnificativ, cu 71% de opinii negative, ceea ce înseamnă de două ori mai mult decât în ianuarie 2014.

Fără a fi o surpriză, sondajul mai arată că două treimi din ruși au o opinie negativă față de Ucraina și aproape jumătate consideră relațiile ruso-ucrainene pline de ostilitate.

Sociologii Centrului Levada consideră că această aversiune a rușilor față de occidentali a fost provocată în special de modul agresiv al mass-mediei publice ruse de a acoperi conflictul din Ucraina, mod pe care ei îl califică drept 'propagandă'.

'Dacă nu va fi o escaladare, dacă Rusia nu va face război în țările vecine, această aversiune va scădea', afirmă Lev Gudkov.

Tags

Alte Noutati

LIVE: Confluențe Românești cu Radio România Internațional
Meteo Chișinău
8,29
Burniță de intensitate joasă
Umiditate:99 %
Vint:1,54 m/s
Sat
5
Sun
2
Mon
2
Tue
0
Wed
-1
Arhivă Radio Chișinău